TRANZIT
In timpul sezonului agricol, cand solicitari de transport de cereale sunt din plin, tarifele cresc pe masura. Anul acesta majorarea s-a simtit mai mult ca niciodata, in anumite perioade fiind si de 25% comparativ cu sezonul trecut, iar cresterea s-a datorat in mare parte lipsei disponibilitatii vehiculelor pe piata ca urmare a crizei de soferi. Mai mult, anumite firme mari, care efectuau transport specializat de cereale, precum Vlase International, au decis sa vanda masinile si sa renunte la acest segment, din lipsa unei continuitati a comenzilor si pentru ca tarifele sunt bune doar 1-2 luni pe an, restul fiind neacoperitoare. In plus, multi fermieri au ajuns sa faca acum transport integrat, dupa ce si-au facut silozuri pentru a „pandi“ preturi mai bune de comercializare a produselor si dupa ce au beneficiat de fonduri europene pentru achizitia de masini pentru nevoile proprii.
Potrivit MADR, in 2018 productia de grau a fost de 10,14 milioane de tone, cantitate care acopera satisfacerea nevoilor alimentare ale populatiei, nevoi care nu depind numai de existenta disponibilitatilor alimentare, ci si de cererea solvabila a populatiei.
In ceea ce priveste comertul international al Romaniei, in 2018 balanta comerciala a inregistrat un excedent de 5.191.000 t, diferenta dintre export si import fiind de aproximativ 922.183.000 de euro.
In conditiile in care, in perioada imediat urmatoare recoltarii, oferta de produse este mare si cererea este sub nivelul ofertei care influenteaza pretul de achizitie, MADR iese in sprijinul fermierilor cu un model de contract de vanzare a cerealelor care reglementeaza in mod unitar relatiile parteneriale pe filiera de comercializare, contract ce asigura un grad ridicat de predictibilitate a activitatii de valorificare a cerealelor.
Dupa activitati variate, de transport de materiale de constructii si mai apoi de marfuri generale, periculoase, compania mureseana Tutu Trans s-a indreptat catre diversificarea transportului si imbinarea acestuia cu agricultura si serviciile conexe. Astfel, pentru a compensa preturile modeste din transportul general de marfa, compania a cautat noi orizonturi, penetrand noi nise, precum cea a transportului de cereale sau de deseuri, in care competitia nu este atat de „ascutita“, iar cererea este in crestere. In acest timp, administratorul companiei, Petru Moldovan, a reinnoit continuu parcul, urmarind modul de evolutie a pietei inainte de a planui investitii considerabile in camioane si semiremorci noi. De asemenea, acesta a decis sa investeasca in circa 300 de hectare de teren agricol, pentru productie de cereale, dar si intr-un depozit, astfel incat sa aiba flexibilitatea de a le oferi clientilor servicii integrate, de a dezvolta o logistica de distributie si de a obtine preturi mai bune de desfacere, negociind contractele pe baza unor cantitati consistente. In plus, a infiintat si o cooperativa pentru a ajuta micii fermieri sa isi valorifice recolta si pentru a lucra mai eficient, abordand o strategie de tip „win-win“. Planurile de dezvoltare nu se opresc aici, acestea fiind orientate in continuare catre extinderea prin cumparare sau arendare a suprafetei arabile, dar si catre investitii intr-un abator mobil si intr-un magazin de desfacere a produselor animale proprii.
Firma argeseana Squid Speed Line a devenit luna trecuta Dealer Francizat Bandag, in urma unei investitii de circa 1,4 milioane de euro, o mare parte din aceasta suma reprezentand fonduri europene nerambursabile. Noua fabrica de resapare a anvelopelor la rece a fost construita la Scornicesti, judetul Olt, cu tehnologie Bandag, parte a Bridgestone Corporation.