Revista
In urma situatiei prezentate actionarilor Fiat Group la finalul lui aprilie, Iveco a organizat o conferinta de presa pentru a anunta strategia grupului italian pentru urmatorii cinci ani, in care piata este asteptata sa revina la nivelul lui 2008. Pe langa anuntarea unor facelifturi mai mult sau mai putin pronuntate in 2011-2012 ale Daily si ale gamelor grele, odata cu lansarea noilor generatii de motoare Euro 6, un nou Daily va fi gata in 2013, iar gama grea va fi complet innoita in 2014. Cea mai importanta noutate o reprezinta insa separarea juridica si financiara a diviziilor de autoturisme si de vehicule comerciale, militare si motoare industriale.
In iunie, raportul inregistrat prin bursa Timocom a cunoscut o usoara scadere a traficului de marfuri fata de mai, ajungandu-se la un raport marfa/camioane de 39/61, de la 32/68.
Tot mai putine marfuri merg de la noi catre Bulgaria, scaderea exporturilor catre aceasta destinatie fiind constanta inca din aprilie.
Exporturile au scazut si catre Spania, ajungand aproape la acelasi nivel din primavara, 23/77.
Catre Marea Britanie, desi doua luni exporturile s-au mentinut constante, acum au crescut, ajungand la un raport de 50/50, fata de 37/63.
O importanta crestere s-a vazut si la exporturile catre Austria, care aproape ca s-au dublat fata de mai, dupa ce nivelul acestora a fost mai bine de doua luni in scadere.
Franta a fost luna trecuta o relatie interesanta, unde s-a transportat chiar mai multa marfa decat in primavara.
La sfarsitul lui mai s-au acordat premiile SEE Real Estate pentru cele mai importante proiecte si companii din regiunea Europei de sud-est pe 2009. Astfel, Jones Lang LaSalle a primit premiile de Office si Retail Agency of the Year, dar si Overall Company of the Year.
Pentru Bucharest AFI Palace Cotroceni, AFI Europe a castigat distinctia de Shopping Centre of the Year si Overall Project of the Year. Iar dezvoltatorul a primit premiul Retail Developer of the Year.
Saptamana trecuta a avut loc prima conferinta despre spatii industriale si logistice organizata de King Sturge in colaborare cu United. Evenimentul a reunit dezvoltatori care intentioneaza sa construiasca in tara noastra, producatori internationali, retaileri, fonduri de investitii, dar si reprezentanti ai autoritatilor din Romania.
Conferinta a fost deschisa de Karoly Borbely, secretar de stat la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.
Dezvoltarea traficului rutier si nedezvoltarea retelei de drumuri au condus la supraaglomerarea celor existente, a pasajelor inguste si, nu in ultimul rand, a punctelor de trecere a frontierei, ceea ce ingreuneaza traficul si diminueaza siguranta. Transportul in sistem Ro-La reprezinta o alternativa pentru anumite tronsoane, iar balanta dintre costurile transportului rutier si ale celui combinat este echilibrata si de factorul social destul de insemnat al acestuia din urma, scazand gradul de incarcare a drumurilor publice si de poluare a aerului si fonica si ducand la imbunatatirea sigurantei circulatiei.
