Revista

Transportatorii isi crediteaza prea mult beneficiarii
Created on Wednesday, 24 April 2019 13:57 / Written by Aurora Negutu

Prezent la conferinta organizata de Tranzit in aprilie la Suceava, consultantul Decebal Popescu a atentionat asupra faptului ca diminuarea profitului transportatorilor este generata de modul in care acestia, fara voia lor, isi crediteaza beneficiarii prin prisma termenelor de plata prelungite

Volumul capitalului uman disponibil la nivelul UE este de 220 de milioane, din care 5% (11 milioane) reprezinta forta de munca din transporturi. „Asta inseamna o voce puternica ce ar trebui sa aiba un cuvant de spus in fata autoritatilor, atata vreme cat sustinem un principiu corect“, a explicat Decebal Popescu. Transportul rutier are o pondere ridicata in totalul transporturilor efectuate la nivel european, cu 77%, urmat de transportul pe cale ferata (17%) si 6% pe caile navigabile continentale.

Adoptarea tahografului inteligent e iminenta. Noul sistem, imposibil de pacalit
Created on Wednesday, 24 April 2019 13:53 / Written by Cristiana Sandulescu

Obligativitatea echiparii tuturor camioanelor noi cu tahograf inteligent va intra in vigoare din 15 iunie 2019. Noul sistem, care va asigura o verificare mai riguroasa si mai eficienta a respectarii timpilor de conducere si de odihna, va fi imposibil de fraudat, intrucat va transmite in permanenta semnale catre receptorii montati pe vehiculele institutiilor de control aflate in proximitate. Cum manipularea incorecta sau chiar fraudarea aparatului tahograf se afla in topul abaterilor constatate la controalele in trafic, introducerea tahografului inteligent pare indreptatita. Dotarea institutiilor de control din toata Europa cu logistica necesara interactiunii cu tahograful inteligent nu se va putea face insa peste noapte, astfel ca, intr-o prima faza, in trafic se va verifica doar echiparea cu noul aparat, controlul urmand sa fie facut dupa modelul clasic.

Este nevoie de mai mult profesionalism in transporturi
Created on Wednesday, 24 April 2019 13:50 / Written by Mariana Bleort

In conditiile in care regulile de transport in Uniunea Europeana sunt tot mai stricte, pentru a putea supravietui si a se feri de amenzi, companiile de transport din Romania ar trebui sa aiba proceduri scrise foarte bine definite si in acord cu legislatia din Romania si specialisti care sa cunoasca legislatia si, evident, sa colaboreze cu un avocat. Avocatii invitati la Suceava - Alexandra Jivan si Adrian Mihaita Pui - au recomandat citirea cu atentie a documentului de inspectie fiscala inainte de semnare, deoarece, in cazul unui control, autoritatile fiscale scriu in mare ce au retinut din ce au spus reprezentantii firmei de transport si se folosesc de aceste notite in instanta. Reprezentantii firmelor de transport ar trebui sa aiba o atitudine proactiva in cazul unui control fiscal, sa exprime opinii, sa fie alaturi de contabilii sau avocatii firmei, sa spuna daca nu sunt de acord cu ceva si sa solicite mentionarea in scris a dezacordului.

Schmitz isi extinde capacitatea de productie pentru remorci si semiremorci izolate
Created on Wednesday, 24 April 2019 13:47 / Written by Trafic Media

La sfarsitul lui martie, Schmitz Cargobull a achizitionat o noua presa pentru producerea spumei panourilor Ferroplast, destinata fabricii din Panevezys (Lituania) si datorita ei capacitatea de productie a crescut de la 10 la 30 de vehicule izolate pe zi. Astfel, clientii vor beneficia de mai multa flexibilitate prin scurtarea termenelor de livrare si prin numarul mai mare de versiuni disponibile, care tin cont mai mult de specificul tarii unde sunt livrate, asa cum a explicat Roland Klement, director tehnic Schmitz Cargobull.
In uzina lituaniana se produc semiremorci cu prelata S.KO, semiremorci frigorifice, dube M.KO pentru camioane si vanuri de la 12 t in sus, dube Z.KO cu axa centrala si dube A.KO, iar capacitatea suplimentara va fi folosita mai ales pentru extinderea gamei de dube si remorci.

Transportul pe relatia Marea Britanie merge, deocamdata, mai departe
Created on Wednesday, 24 April 2019 13:45 / Written by Cristiana Sandulescu

Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana a fost amanata pentru 1 noiembrie 2019, ora 00:00, fara a se sti daca va exista sau nu un Acord in acest sens. Carausii romani, care sunt printre principalii furnizori de servicii de transport dinspre Europa de Vest catre insula, sunt ingrijorati de viitorul transportului pe aceasta relatie. Cel putin pentru perioada urmatoare nu se prefigureaza insa schimbari. Atunci cand se va finaliza Brexitul, transporturile catre Marea Britanie se vor face in baza autorizatiilor CEMT, cu restrictiile aferente. Totusi, intre Romania si Marea Britanie exista un acord rutier bilateral, care asigura liberalizarea transportului dintre cele doua state, inclusiv terta-tara.



Page 58 of 647