Revista
Renault Trucks a lansat la jumatatea lui iunie, la Lyon, in cadrul unui eveniment spectaculos la care au participat circa 5.000 de jurnalisti si clienti din intreaga Europa, si care s-a desfasurat sub motto-ul R/Evolution, intreaga sa gama de camioane, care acum include un singur model pentru transport pe distante lungi, doua pentru constructii - despre care puteti citi mai multe in suplimentul Utilaje din aceasta luna - si unul pentru distributie, toate insa sub semnul modularitatii, care face ca multe elemente de design sau echipari sa fie identice.
Pe 29 mai, MHS Truck&Bus, importatorul MAN in Romania, a gazduit caravana MAN Euro 6 la sediul sau din Bucuresti. 13 camioane din toate cele patru game - TGX, TGS, TGM si TGL - au fost disponibile pentru test drive, atat pentru cei peste 100 de clienti invitati, cat si pentru jurnalistii si partenerii prezenti la eveniment. MAN a lansat noile camioane Euro 6 inca din vara lui 2012, insa promovarea in centrul si estul Europei s-a facut abia acum, ca urmare a termenului scurt in care noile norme de poluare urmeaza sa intre in vigoare. Vanzatorii romani promoveaza insa tot modelele Euro 5, mai ieftine cu 8.000 de euro.
FAN Courier a comandat anul acesta 20 de camioane MAN - din care 10 au fost livrate deja - cu remorca Schmitz si caroserie executata de Tehnostil, care au ca principal avantaj volumul si lungimea de incarcare mai mari decat in cazul unui autocamion cu semiremorca: concret, exista spatiu pentru un rand in plus de paleti. Cum s-a ajuns la aceasta solutie, ce modalitati de eficientizare a folosirii flotei au fost adoptate de-a lungul timpului, dar si ce alte investitii mai are in plan compania, ce servicii noi pregateste si cata importanta acorda selectarii si pregatirii continue a angajatilor, astfel incat sa-si mentina pozitia pe piata, am aflat stand de vorba cu managerul de transport Andrei Gheorghe.
La sfarsitul lui aprilie, CIMC Silvergreen - fosta Burg Silvergreen - a prezentat in fata presei de specialitate, la locatia din Laa an der Thaya (Austria) a unuia dintre partenerii sai, atat noua hala de sudura a sasiurilor, cat si gama de produse, vanzarile de pana acum si strategia de intrare pe diferite piete europene. In Romania, compania nu este inca reprezentata, dar poarta negocieri in acest sens cu o firma locala.
Odata cu inaugurarea noului sau sediu de langa Bucuresti (Bolintin, cladirea Romtrailer), Groupe CAT a sarbatorit si livrarea celor 25 de ansambluri pentru transport de autoturisme achizitionate pentru filiala din Romania a grupului francez. Autotractoarele Mercedes-Benz Actros 1841 sunt Euro 5, iar semiremorcile de tip car-carrier sunt Eurolohr.
