Revista
Preturile crescute chiar si cu peste 100% ale politelor RCA au dat peste cap planurile de dezvoltare ale companiilor de transport pentru anul acesta. Astfel, majoritatea a renuntat la negocierile, pe care le-a inceput anul trecut, de achizitie a zeci de vehicule, avand in vedere ca deja contractele cu clientii pentru 2016 au fost semnate, astfel ca aproape niciunul nu accepta cresterea tarifelor. In ciuda promisiunilor primite de asociatiile transportatorilor de la ASF, ofertele primite de la societatile de asigurari au variatii de pret foarte mari. Astfel, pentru acelasi autotractor, asiguratorii au oferit RCA de la 7.000 la 41.000 de lei, chiar 76.000 de lei pentru un autovehicul fara evenimente anterioare.
Analizand situatia financiara a societatii de asigurari Carpatica Asig si alti factori care fundamenteaza necesitatea protejarii creditorilor de asigurari, minimizarea impactului asupra fondurilor de protectie si pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilitatii financiare a pietei de asigurari, ASF a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru aplicarea dispozitiilor Legii 246/2015 privind redresarea si rezolutia asiguratorilor, atat in ceea ce priveste susceptibilitatea intrarii intr-o stare de dificultate majora a societatii, cat si justificarea aplicarii masurilor de rezolutie din perspectiva interesului public (art. 42 si art. 43, alin. 2).
Potrivit ACEA, in decembrie 2015, cererea de vehicule comerciale noi a inregistrat o crestere puternica (+14,8%), pe toate segmentele, totalizand 191.826 de unitati. Italia (+23,2%), Spania (+23%) si Marea Britanie (+20,3%) au incheiat anul in forta, raportand cresteri procentuale de doua cifre in decembrie, urmate de Franta (+9,4%) si Germania (+8,7%). De asemenea, Romania a inregistrat o crestere de 51,8%, de la 1.244 de unitati in decembrie 2014, la 1.889 in decembrie 2015.
In domeniul transportului de marfa, totul este orientat in sensul maximizarii productivitatii si minimizarii costurilor: obtinerea celui mai mare profit posibil per tona/kilometru.
Serviciile DAF MultiSupport reprezinta fundamentele programului extins de reparatii si mentenanta DAF, conceput sa va ofere servicii care sa previna surprizele neplacute si sa va ajute sa tineti in frau cheltuielile lunare, conferindu-va astfel liniste deplina.
In Franta se asteapta decretul de aplicare a Legii Macron privitoare la salariul minim din aceasta tara, conform directivei privind detasarea fortei de munca din transportul rutier de marfuri, iar publicarea lui, estimata initial pentru noiembrie sau decembrie 2015, a fost amanata pentru februarie sau martie 2016. In orice caz, aplicarea legii nu va incepe efectiv decat in iulie 2016. In ceea ce priveste pauza saptamanala normala, asociatiile patronale din aceasta tara asteapta in continuare de la Comisia Europeana o decizie in sensul aplicarii armonizate a Regulamentului 561/2006 in intreaga Europa. Iar modificarea reglementarilor referitore la cabotaj bate si ea la usa.
