PIATA
Desi potentialul transportului feroviar pare mai mult decat atractiv, dat fiind traficul congestionat din toata Europa si facilitatile fiscale oferite de autoritati, cel putin la nivel declarativ, investitiile sunt extrem de ridicate, iar volumele, destul de greu de asigurat in conditiile in care camionul ajunge mult mai repede la destinatie. H.Essers a demarat un serviciu intermodal catre Romania de mai bine de trei ani, timp in care volumele au tot crescut, odata cu investitiile, ce-i drept, astfel incat la acest moment administrarea trenurilor se ridica la nivel de arta: trenurile sunt aproape de fiecare data complete, containerele sunt monitorizate pe toata durata transportului, iar camioanele de la capetele de linie ajuta trenul sa se incadreze intr-un timp de tranzit similar cu cel oferit de transportul rutier.
Daca in 2010 primele curse bine platite au fost cele de sare pentru deszapezire, comandate masiv de nemti si austrieci, lucrurile au mers bine si in sezonul 2010-2011, cand zapada nu s-a lasat asteptata nici la noi si nici pe alte drumuri din vestul Europei. Numai CNADNR a comandat la sfarsitul anului trecut de la Societatea Nationala a Sarii (Salrom) 13.500 t de sare gema pentru deszapezirea drumurilor in campania de iarna 2010-2011, pentru care va plati 2,13 milioane de lei fara TVA.
Fiecare expeditie in regim aerian este insotita de un mare numar de documente pe suport de hartie, care in prezent calatoresc impreuna cu marfa, inmultindu-se pe masura ce aceasta isi urmeaza cursul de la expeditor catre casele de expeditii, prin procesul de vamuire, in terminalul de handling si apoi in cala avionului. Exista pana la 30 de documente individuale pentru fiecare transport in parte, suficient cat sa umple anual 80 de aeronave Boeing 747 la nivelul intregii industrii.
- a declarat Harrie Schippers, presedintele DAF Trucks
Chiar daca numarul camioanelor care tranziteaza autostrazile din Germania a ajuns aproape la nivelul dinaintea crizei economice, iar comenzile transportatorilor incep incet-incet sa se adune dupa „topirea“ stocurilor din curtile producatorilor, niciunul dintre acestia nu spera inca la revenirea pietei la nivelul din 2007-2008 inainte de 2012. Principala problema ramane lipsa finantarilor, urmata de stagnarea constructiilor, segment pe care nu a trecut inca pericolul scaderii in continuare a activitatii.
Ultimii doi ani au apasat cam greu pe umerii vanzatorilor de vehicule comerciale, criza lasand urme semnificative in modul de desfasurare a activitatii. Retelele de vanzatori au fost reduse, iar cheltuielile operationale au fost serios revizuite. In aceste conditii, si importatorii de vehicule comerciale usoare si-au reconsiderat politica de marketing si structura interna si au curatat drastic reteaua, pe care au redus-o la pionii principali de eficienta. O treime din numarul total al vanzatorilor a disparut din reteaua importatorului Volkswagen in Romania, iar, la recomandarea producatorului, si standardele de marketing au fost diminuate pentru o anumita perioada, fiind redus numarul masinilor de drive test si a celor pentru expunere.