TRANZIT
Infiintata in 2005, T Comm Europe se ocupa de cercetare, dezvoltare si productie de sisteme inteligente de masurare si control pentru logistica si transportul marfurilor la temperatura controlata, dar nu numai. Sistemele sunt oferite in special in Olanda si, de anul acesta, si la noi in tara.
Produsele T Comm se adreseaza tuturor firmelor care doresc sa masoare anumiti indicatori din semiremorca sau din depozite.
Gheorghe Axinte, sofer angajat la Dedeman SRL, este castigatorul competitiei Optifuel Challenge, organizate de Renault Trucks Romania pe 21 septembrie la Sibiu. Intrecerea s-a dat intre 22 de soferi profesionisti angajati in mare parte ai firmelor de transport cu cele mai mari parcuri auto din Romania si a vizat obtinerea celui mai mic consum de combustibil pe un traseu de 37 km, care a cuprins atat portiuni de autostrada (soseaua de centura a Sibiului), cat si drum regional, cu multe curbe si conditii de deal si vale, care sa poata face departajarea intre concurenti.
Continental a lansat o noua generatie de anvelope cu ocazia IAA Hanovra. Aceasta este cea mai cuprinzatoare ofensiva de produse pentru anvelope de camioane si autobuze din istoria de peste 140 de ani a producatorului din Hanovra. Incepand cu mijlocul lui 2013, Continental isi va adapta succesiv, pe plan mondial, anvelopele sale pentru puntea de directie, puntea motoare, trailere si autobuze la noua generatie 3.
Punctul de plecare pentru noua versiune a anvelopelor l-a constituit generatia a doua a acestora, care a avut un mare succes pe piata. Pentru a treia generatie de anvelope proprietatile de prim rang ale pneurilor anterioare, cum ar fi randamentul kilometric ridicat, rezistenta redusa de rulare, siguranta maxima si calitatea superioara a carcasei cu capacitate optima de resapare au fost dezvoltate mai mult, accentul fiind pus pe beneficiile clientilor.
In ciuda dificultatilor cu care se confrunta piata de transport din Romania, grupul de firme Van Wijk a sarbatorit 20 de ani de prezenta aici prin anuntarea unei noi investitii, de data aceasta intr-o fabrica de resapat anvelope de camioane, care va intra in functiune in februarie 2013. Investitia, de 1,5 milioane de euro, se adauga celor 56 de milioane investite pana acum in tara noastra in centre de vanzari si service de camioane sau anvelope si in sedii si depozite in noua puncte din tara si in Republica Moldova. Cum se pregatesc clujenii pentru urmatorii 20 de ani am aflat cu ocazia evenimentului de aniversare, sarbatorit alaturi de clienti, furnizori si angajati luna trecuta la Gilau, cel mai recent centru de vanzari si service EVW Holding, abia inaugurat anul trecut.
Potrivit Regulamentului CE nr. 661/2009 al Parlamentului European, Sistemul autonom de franare de urgenta (Autonomous Emergency Braking - AEB) va trebui introdus obligatoriu pe toate masinile noi care vor fi vandute din 2014. Prin intermediul acestei tehnologii de siguranta, Comisia Europeana spera sa reduca numarul de accidente cu morti si raniti, senzorii incorporati fiind capabili sa detecteze obstacolele fizice, celelalte vehicule si pietonii care se afla in jurul masinii.
