Revista
2009 a fost cu siguranta cel mai dificil an pentru importatorii de camioane din Romania, dupa ce si-au dezvoltat afacerile intr-un ritm ametitor in ultimii 3-4 ani. Cel mai bine s-au descurcat dealerii care detin si service propriu, deoarece activitatile de reparatii, intretinere si vanzare de piese de schimb au mers binisor si au putut sprijini chiar si vanzarile de vehicule noi sau rulate.
Dupa un 2007 exploziv, toti producatorii de camioane au vrut sa fie siguri ca nu pierd nicio oportunitate de a vinde pe una dintre cele mai promitatoare piete din Europa. Entuziasmul dealerilor a fost suplimentat de cel al transportatorilor si constructorilor, care au vrut sa fie din timp pregatiti pentru orice contract nou ar putea aparea si au comandat masini chiar daca nu aveau nevoie de ele. Insa, cum termenele de livrare erau de 7-8 luni la finele lui 2007, era de preferat sa se comande masinile intai si-apoi sa vada ce-ar fi facut cu ele.
Pierderile foarte mari au determinat unele societati de leasing sa intrerupa activitatea de finantare si sa se orienteze pe revanzarea bunurilor reposedate in 2009, iar alti jucatori de pe aceasta piata, chiar daca mai norocosi, au fost totusi nevoiti sa reduca semnificativ finantarea pe segmentul auto din cauza scaderii vanzarilor. Declinul economiei a dus la intarzierea tot mai mare a platii ratelor de catre clientii societatilor de finantare, acestia apartinand, cel mai adesea, segmentelor care au avut cresteri spectaculoase in perioada 2007-2008.
In timp ce planurile de lansare de noi cabine au fost intarziate pentru aproape toti producatorii de camioane din 2010 in 2011, odata cu prezentarea noilor motorizari Euro 6, noutatile pentru 2009 au fost „subtiri”, atat ca urmare a crizei economice, cat si a deciziei de a nu se mai tine niciun targ important la nivel european pentru autovehicule comerciale. In aceste conditii, producatorii de camioane au reinnoit cateva sisteme si motorizari si au introdus echipari noi in directia reducerii consumului de combustibil, in timp ce Scania a fost printre putinii care au lansat modele noi, Seria R devenind astfel, Camionul Anului.
Unul dintre zgomotele cele mai cunoscute dis-de-dimineata din orase este cel produs de motorul camioanelor de gunoi, care opresc si pornesc des. Acesta este acompaniat de zgomotul de sticla sparta din compactorul de gunoi. Dar este o latura a vietii urbane care a incepe sa se schimbe odata cu introducerea propulsiei hibride. La viteze mici, „torsul” motorului diesel va fi inlocuit cu linistea celui electric.
