TRANZIT
La ancheta facuta de noi cu privire la avantajele aduse de liberalizarea cabotajului pentru romani si bulgari, putini transportatori s-au aratat entuziasmati de oportunitatile oferite de deschiderea totala a granitelor statelor Europei pentru camioanele romanesti.
Cu toate acestea, foarte multe companii care s-au obisnuit sa lucreze pe transport intracomunitar s-au trezit la renegocierile de contracte pentru 2012 cu cresteri ale volumului de transport comandat, iar cele care lucrau foarte putin si-au alocat un numar mai mare de camioane pe Comunitate.
Luna trecuta au fost facute publice si mult-asteptatele norme de aplicare a legii transporturilor, care vor trebui sa intre in vigoare pe 4 decembrie si care, asa cum era de asteptat, nu aduc prea multe schimbari fata de varianta precedenta. Legea transporturilor a fost subiect de discutie si cu ocazia conferintei Tranzit de la Timisoara. Daca UNTRR acuza faptul ca reglementarea a fost facuta in fuga, doar pentru a se putea incadra in termenul de aplicare al regulamentelor comunitare, oficialii MTI considera aceasta forma drept una flexibila, care permite o modificare mult mai usoara a normelor. Semn ca nu vom avea parte nici acum de o lege stabila si ca an de an, ca si pana acum, va trebui sa ne asteptam la tot mai multe schimbari legislative, in loc de o lege consolidata, asa cum ni se promitea acum 2-3 ani.
Pana la intrarea in vigoare a mult controversatei legi a transporturilor, companiile de transport trebuie deja sa tina cont de prevederile noului Cod Civil in cadrul raporturilor de transport. Una din noutatile aduse de noul Cod Civil, care a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, se refera la clauza de impreviziune: apeland la aceasta, in anumite situatii precis analizate de catre instantele de judecata, partile pot ajunge chiar sa fie scutite de anumite obligatii contractuale prin decizia instantei de a rezilia contractul in baza unor criterii obiective si neimputabile partii aflate in imposibilitatea de a-si mai indeplini intocmai obligatiile asumate la incheierea contractului. Varianta la care, insa, se ajunge abia dupa epuizarea tuturor mijloacelor de negociere si mediere intre parti. Clauza vine in intampinarea noilor conditii existente pe piata, care au facut ca numeroase companii sa se confrunte cu parteneri rau-platnici.
Viteza neadaptata la conditiile de trafic reprezinta principala cauza a accidentelor rutiere grave, aceasta fiind concluzia la care am ajuns in urma scurtei radiografii a cauzelor si urmarilor incidentelor rutiere, realizate, in cadrul conferintei organizate de Tranzit la Timisoara, de comisar sef George Grigore, sef Serviciu Legalitate Transport, Sistematizare si Control Tehnic din cadrul Politiei Rutiere, IGP.
Deoarece conferinta aniversara Tranzit de la Timisoara a reprezentat mai mult o ocazie de a ne aminti rezultatele bune obtinute de transportatorii „fruntasi“ din Romania si chiar de a-i premia decat de a pune tara la cale, a ne incontra cu reprezentantii autoritatilor sau a despica firul in patru pe tema costului/km, ca de obicei, Marin Lepadatu, directorul general IFPTR, a atras atentia asupra faptului ca rezultatele bune inregistrate de unele firme din domeniu se datoreaza si soferilor bine pregatiti. Mai ales pentru ca una din cerintele minimale prevazute de Directiva 59/2003 se refera la consumul rational de carburant.
