Revista
Spre sfarsitul acestui deceniu, primele gaze din Marea Neagra ar trebui sa ajunga la tarmul romanesc, dupa o calatorie de aproape zece ani, pentru a putea fi folosite in mod eficient in productia de energie electrica, atat pentru segmentul rezidential, cat si pentru transport. Tot atunci, se estimeaza ca in Romania vor exista circa 1.000 de statii pentru incarcarea vehiculelor electrice sau a celor care folosesc gazul, la nivelul lui 2020 fiind estimata si punerea in functiune a primei retele regionale de statii pentru vehiculele electrice. Insa mixul de combustibil la nivel global este de 80% combustibili clasici si 20-30% combustibili alternativi, ceea ce inseamna ca inca va fi cerere mare de combustibili clasici, chiar pana in 2030. Motoarele clasice vor domina in continuare, ceea ce da speranta rafinariilor ca acestea vor avea inca un aport important in sectorul energetic, chiar daca se va majora in timp cota de piata a sistemelor de actionare electrice.
Odata cu anuntul Comisiei Europene de amendare a pachetului rutier si implicit a regulamentului 1073 privind transportul de calatori a inceput sa se discute si la noi aprins pe tema liberalizarii transportului interjudetean. De la simple dezbateri insa si pana la un proiect legislativ concret e cale lunga.
Chiar daca transporturile sunt un domeniu in care barbatii au de regula initiativa, in fiecare an, in martie, ne aducem aminte de femei care au reusit acolo unde sortii le erau impotriva. Daria Petrovici, proprietara firmei doljene Vidaria, lucreaza in transporturi de aproape 24 de ani si se mandreste cu faptul ca fiica sa ii calca pe urme.
Daria Petrovici a inceput transporturile in anii 1994-1995, cand a avut oportunitatea de a achizitiona un autobuz UD de la fosta companie de stat Pelendava, care detinea tot transportul judetean si local din judetul Dolj. „Era perioada «marii privatizari», cand toti eram tineri si visatori. Societatea de transport, aflata in pragul colapsului, a inceput vanzarea vehiculelor - vechi si intr-o stare avansata de uzura - prioritate avand soferii. Cu ajutorul unei cunostinte au reusit sa cumpar in rate, pe persoana fizica, prima masina, pe care am vazut-o atunci ca pe o investitie, cu toate ca firma pe care o aveam nu avea ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport“, isi aduce aminte proprietara Vidaria. „La data respectiva nu existau trasee judetene separat de vechile trasee ale Pelendava, singurele pe care le stiau si le operau soferii vechii societati de stat. Noi insa am incercat sa cream un traseu nou, care sa fie al nostru, si asa am infiintat ruta Craiova-Calopar-Belcin, cu o distanta de 30 km, care nu avea nicio miza economica; insa trebuia sa incepem de undeva. Pe atunci nu existau licente de traseu, piata abia incepea sa se formeze si am reusit si noi sa punem pe picioare aceasta ruta, pe care am operat-o timp de aproape patru ani. Din nevoile activitatii de zi cu zi am invatat cum se face transport si am decis cumpararea unui al doilea autobuz, intrucat aveam nevoie de rezerva. In caz de defectiune, nu aveam la cine sa apelam. Pe de alta parte, calatorii incepusera sa se obisnuiasca sa mearga cu noi si nu puteam sa ii incurcam, mai ales pe cei care aveau de mers la serviciu.“
Utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale este obligatorie pentru toti agentii economici inca din 2016, insa, in cazul transportului de calatori, anumite servicii ar trebui sa fie exceptate de la aceasta prevedere. La momentul ultimei revizuiri a OG 27/2011 urmau sa se aduca lamuriri cu privire la tipul caselor de marcat agreate de autoritati, insa acestea nu au mai aparut. Lucrurile au trenat, termenul limita de dotare cu aparate de marcat fiscale a trecut, dar obligativitatea in codul fiscal ramane, astfel ca ANAF a facut deja controale.
Taxa pe drepturi de autor pentru difuzarea de muzica in vehiculele de transport calatori este obligatorie in majoritatea statelor Uniunii Europene, fiind - de regula - diferita in functie de tipul de transport efectuat si de vehicul. In tara noastra, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) a autorizat mai multe organizatii colective care sa incaseze aceasta taxa in numele compozitorilor, cantaretilor, producatorilor de CD-uri si alte suporturi de inregistrare muzicala etc., astfel ca sumele datorate de operatori - deloc de neglijat ca valoare - se tripleaza. Din pacate, relatia dintre carausi si organizatiile care se ocupa de colectarea drepturilor de autor a plecat inca de la inceput cu stangul, transportatorii fiind dati in judecata pe capete, de mai multi ani incoace, pentru plata unor sume uriase, la care se cer in plus penalizari, dobanzi s.a. In fata tuturor argumentelor si dovezilor prezentate de parati judecatorii au ramas pana acum de neclintit, iar sentintele cu impuneri de plata au venit in valuri (pentru ca imediat ce una dintre organizatiile de colectare castiga un proces in fata unui transportator, acesta se poate astepta sa fie dat in judecata si de celelalte).
