PIATA
Euload a supus atentiei publice o „Scrisoare deschisa a transportatorilor rutieri romani adresata Comisiei Europene si Parlamentului European“, care vine sa completeze - in apropierea momentului la care se va lansa noul Pachet Rutier, la sfarsitul lui mai - demersurile pe care autoritatile si asociatiile patronale romane le-au facut impotriva practicilor protectioniste aparute in special in Germania si Franta. Pana la 24 aprilie, scrisoarea, al carei continut e redat mai jos, a fost semnata de 350 de companii.
Poate o sa intrebati: Cine sunteti voi? Ce vrea sa insemne aceasta scrisoare deschisa, cu ce scop ne-o adresati?
Dupa patru ani in care vanzarile de vehicule comerciale grele au tot crescut in Romania, 2017 a debutat cu un mic regres la categoria camioanelor de peste 16 t greutate totala, de la 2.109 unitati in primul trimestru al lui 2016 la 1.968, in timp ce semiremorcile au inregistrat o crestere nesemnificativa, de circa 20 de unitati. Pe segmentele de 3,5-6 t, respectiv 6-16 t, unde oricum numarul de autovehicule vandute la noi este extrem de mic, avem parte de o crestere cu sase unitati, respectiv de o scadere cu 17 unitati, singurul avant apreciabil, de aproape 700 de unitati, fiind la categoria utilitarelor de pana la 3,5 t.
Liberalizarea ITP de la 1 ianuarie 2018 nu va aduce schimbari prea mari fata de ceea ce se intampla in momentul de fata, in sensul in care fiecare statie care doreste sa efectueze inspectii tehnice periodice pentru camioanele inmatriculate in Romania va trebui sa fie autorizata de Registrul Auto Roman (RAR) chiar daca se afla pe teritoriul altui stat.
In urma scandalului din Belgia privind certificatele false de ITP, RAR a constatat ca anul trecut au fost eliberate astfel de certificate de catre cinci agenti economici din Neamt, Vaslui, Timis, Suceava si Braila.
Respectivelor firme li s-a anulat certificatul de atestare, ele pierzandu-si dreptul de efectuare a ITP pana la obtinerea unor certificate noi, iar vehiculelor in cauza li s-a anulat valabilitatea ITP acordate, lucru ce a fost comunicat inclusiv la DRPCIV si IGPR.
Anul trecut, in cadrul statiilor ITP autorizate au fost efectuate 274.815 de inspectii tehnice vehiculelor cu MTMA mai mare de 3,5 t.
Comertul online din Romania a inregistrat in 2016 cea mai mare crestere din UE, de 45% (peste doua miliarde de euro), cu varfuri de Black Friday, cand unele magazine au vandut intr-o singura zi cat intr-o luna, dar si de Craciun. Aceasta explozie a pietei s-a reflectat si in amplificarea activitatii curierilor care, desi s-au bucurat de cresterea volumelor, s-au confruntat cu o presiune accentuata pe resursele umane, oferind pe alocuri servicii logistice mai putin calitative. Dar, asa cum a reiesit din discutiile purtate in cea de a patra editie a Courier & Postal Services Forum, organizate de Govnet Conferences, jucatorii din Romania incearca sa se adapteze si sa remedieze lucrurile din mers si sa vina in intampinarea clientilor nu neaparat cu solutii ieftine, ci mai degraba calitative, asteptand ca vreodata sa se ajunga si la noi sa se livreze door-to-door cu ajutorul dronelor sau, ca in filmele SF, cu ajutorul robotilor.
