Logistica
Lidl are in plan construirea celui de al cincilea centru logistic din Romania, ce va fi situat in localitatea Cordun de langa Roman. Depozitul va fi construit in colaborare cu o firma romaneasca si va asigura aprovizionarea retelei de magazine Lidl din zona Moldovei, fiind un punct logistic important pentru eficientizarea procesului de distributie in estul tarii. Text: Mariana BLEORT
Cerealele sunt pe primul loc in topul marfurilor tranzitate prin portul Constanta, ajungand anul trecut la 20,4 milioane de tone, cifra aflata in crestere constanta in ultimii ani. In conditiile in care in 2016 prin porturile maritime romanesti Constanta, Midia si Mangalia traficul general de marfuri operate a fost de 59,5 milioane de tone, cu 5,5% mai mare decat in 2015.
Schimbarea contractelor de concesiune cu unele de inchiriere a spatiului din Portul Constanta a atras numeroase investii in ultimul an. Astfel, daca in 2016 portul nostru se lauda cu contracte de inchiriere pentru 800.000 m2, acum suprafata este de peste trei milioane de metri patrati. In plus, numeroase companii care sunt deja aici au planuri mari de dezvoltare, iar altele intentioneaza sa isi ocupe cat mai repede locul. Avand in vedere cresterea constanta a volumului de cereale tranzitat in ultimul timp, aceasta este principala directie de dezvoltare a portului pentru urmatorii ani. Pe urmatorul loc se afla domeniul de petrol si gaze, unde deja mai multe companii s-au aratat interesate sa investeasca, dar si cel de containere. Planurile portului sunt si de a impulsiona investitiile, dar si de a atrage cat mai multa marfa. Toate aceste aspecte ne-au fost explicate de directorul general al APM Constanta, Nicolae Dan Tivilichi.
Anul acesta, Sea Container Group a reusit sa finalizeze investitia de opt milioane de euro, obligatie asumata in urma cu peste opt ani fata de Administratia Portului Constanta pentru concesiunea pe 50 de ani a unui teren de aproape 70.000 m2. Pentru ca investitia sa atinga maximum de eficienta, trebuie realizata legatura intre calea ferata adiacenta platformei si reteaua nationala. Luna trecuta, aceasta etapa mai astepta doar aprobarile Ministerului Transporturilor. Compania mai detine in port o platforma cu acces direct la calea ferata, dar care a devenit deja insuficienta din cauza cresterii volumului de marfa. Prin noua platforma logistica de containere compania si-a propus sa atraga mai multe marfuri, dar si sa dedice platforma pe care o detine deja in Mol II S pentru industria auto.
La inceputul verii a devenit operational noul terminal Delamode din incinta A1 Business Park, aflat la km 13 pe autostrada Bucuresti-Pitesti si dezvoltat de AIC Industrial & Logistic Development. Centrul logistic are 12.500 m2, din care circa 9.000 m2 pentru depozitare si 3.500 m2 de cross dock. Investitia de peste cinci milioane de euro face parte din strategia Grupului Delamode de a oferi solutii complete partenerilor de afaceri din Romania si din Europa prin conectarea liniilor de grupaj international cu centre de depozitare si servicii cu valoare adaugata dispuse pe teritoriul national.