Logistica
Industria auto din Romania a creat in ultimii 20 de ani circa 206.000 de locuri de munca, devenind un exemplu pozitiv la nivel european. Insa, pentru a-si mentine competitivitatea in raport cu alte state, Romania are nevoie, rapid, de o strategie nationala coerenta, vocea celor aproape 1.000 de companii cu activitati in domeniul auto, care genereaza 13% din PIB si 24% din exporturile Romaniei, facandu-se auzita tot mai tare in solicitarile catre autoritati privind stabilitatea si predictibilitatea legislativa, infrastructura de transport si un invatamant adaptat la cerintele pietei actuale de forta de munca.
2017 este caracterizat de catre oamenii de afaceri din agricultura drept unul dificil, cu suficient de multe provocari, legate, in special, de evolutia preturilor la materia prima, motiv pentru care volumele si profiturile au fost in scadere. Totodata, pentru multi jucatori, 2017 a fost un an al introspectiei, al investitiilor in oameni si in inovatie, totul pentru a asigura sustenabilitatea business-ului. Peste toate acestea, 2018 vine cu o noua legislatie fiscala, iar acest lucru ridica noi semne de intrebare legate de costuri si de evolutia pretului la raft. Cu toate ca se fac pasi in directia corecta, sectorul agricol ramane in continuare dependent de importuri si cu destule probleme in ceea ce priveste rentabilitatea. Acestea au fost principalele teme discutate de reprezentantii industriei de profil si ai autoritatilor, in cadrul celei de-a cincea editii a evenimentului „Romanian Food & Agribusiness Conference“, organizat de BusinessMark la Bucuresti, la finalul lui noiembrie.
Prezent in Romania din 2004, Unimasters a preferat sa amane planurile de dezvoltare pe care le avea pentru tara noastra din cauza infrastructurii, dar, in schimb a investit in tehnologie pentru a putea oferi clientilor servicii cat mai moderne si personalizate. Compania a dezvoltat o moderna infrastructura IT, care permite crearea unei baze de date, urmarirea camioanelor in timp real, dar si optimizarea dinamica a rutelor.
Unimasters este detinuta de Unimasters Logistics PLC cu sediul in Bulgaria. Compania ofera servicii de expeditii prin cele 15 birouri pe care le are in Bulgaria, Romania si Ungaria, dar si prin reteaua de parteneri din 175 de tari.
Interesul pentru piata turca se mentine la un nivel foarte ridicat - asa cum a reiesit in urma logitrans 2017, targ desfasurat la Istanbul si la care au participat 150 de expozanti din 24 de state si circa 13.700 de vizitatori din peste 50 de state - aceasta tara fiind un hub important in Eurasia. De altfel, subiectele care au tinut capul de afis al evenimentului au fost digitalizarea (Logistica 4.0) si initiativa Chinei legata de Drumul Matasii.
Pornind de la nevoile comertului online, cativa din angajatii Krone s-au gandit sa dezvolte o bicicleta electrica in stare sa transporte un box de dimensiunile unui europalet cu care sa faca distributia finala pentru tot soiul de produse, inlocuind astfel un van al carui acces e mai dificil pe strazile inguste si aglomerate. Bicicleta electrica pentru transport de marfa este o solutie inovatoare, dezvoltata de Krone si Speedliner sub marca Rytle, atat pentru distributia urbana, cat si pentru manipularea de echipamente pe platformele logistice/industriale. Solutia tehnica este deja patentata, productia de serie fiind planificata sa inceapa in ianuarie 2018, dupa ce a fost testata cu succes de UPS.