Logistica
Anul trecut, activitatea de transport a avut o influenta semnificativa in cifrele financiare ale companiilor de logistica. Unele au ajuns chiar sa treaca de la un profit generos inregistrat in 2016 la pierderi anul trecut din cauza cresterii pretului la combustibil. Iar altele au inregistrat cresteri importante ale profitului datorita faptului ca au reusit sa obtina o marja mai mare la transport prin diferite metode. Rezultatele financiare obtinute in 2017 au determinat astfel companiile de logistica sa creasca de anul acesta preturile atat la renegocierea contractelor existente, cat si la cele noi. In schimb, clientii au dorit cresterea pragului la penalitati, dar si o prioritizare mai mare.
DPD a lansat serviciul DPD Collect, o solutie eco-friendly, rapida si flexibila de livrare si expediere a coletelor, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro. DPD Collect consta dintr-o retea de automate postale si oficii amplasate in spatii comerciale si cladiri de birouri, dar si in locatii proprii. Noul serviciu se adreseaza tuturor segmentelor de business (B2B, B2C), precum si persoanelor fizice care vor sa expedieze colete de la usa la punct fix, punct fix la usa sau punct fix la punct fix. Serviciul presupune costuri reduse, timp de livrare de 24 h, disponibilitate extinsa a coletului (pana la cinci zile lucratoare) si flexibilitate in ceea ce priveste preluarea si livrarea. Serviciul este accesibil prin aplicatia myDPD, care ofera optiunea de track&trace online si posibilitatea de plata. „Dinamismul care caracterizeaza piata comertului electronic ne motiveaza sa venim cu solutii inovatoare care sa acopere nevoile partenerilor nostri din industria e-commerce si nu numai, oferindu-le noi modalitati flexibile de livrare si expediere“, a declarat Lucian Aldescu, CEO DPD Romania.
Afaceri in crestere pentru principalele companii de curierat din Romania, piata locala fiind estimata sa ajunga la jumatate de miliard de euro anul acesta, dupa ce in 2017 a inregistrat o valoare totala de 430 de milioane de euro. Ca si in anii trecuti, principalul impuls continua sa fie vanzarile generate de comertul electronic. Fata de 2016, clasamentul principalilor jucatori arata mici schimbari de pozitii, insa nimic notabil, topul continuand sa fie condus de Posta Romana, care a inregistrat afaceri de peste 247 de milioane de euro, in urcare usoara, urmata de FAN Courier, cu aproape 129 de milioane de euro.
Compania de origine elvetiana Clariant a inceput luna trecuta, in cadrul unei ceremonii oficiale, constructia fabricii de etanol celulozic sunliquid® din Podari (Dolj), care va necesita o investitie de peste 140 de milioane de euro, va avea o capacitate de productie de 50.000 t pe an si va reprezenta prima folosire a tehnologiei sunliquid® la scara industriala. Acesta va avea potentialul de a aduce venituri de peste 20 de milioane de euro, va crea 100-120 de locuri de munca directe si 300 indirecte in agricultura si logistica, iar in faza de constructie aici lucreaza circa 800 de persoane. Si, pentru ca piata noastra sa se familiarizeze cu acest nou investitor, in ajunul evenimentului cativa ziaristi din Romania au vizitat laboratorul sau din Planegg si fabrica pre-comerciala din Straubing-Sand (ambele in Germania), care are o capacitate de 1.000 t/an.
Aflata de mai multi ani pe primul loc in topul companiilor de expeditii si logistica, DB Schenker a reusit si in 2017 o crestere a cifrei de afaceri cu 16% si a profitului cu 18%. Desi cea mai mare parte a acestei cresteri a venit de la divizia de transport rutier cu camioane complete, compania isi dezvolta permanent toate diviziile pe care le detine. Scopul este sa aiba cat mai multi clienti integrati multi-produs, carora sa le vina in intampinare cu specialistii pe care ii are in fiecare dintre aceste divizii, dar si in cele patru sucursale pe care le detine in tara si unde investeste sume importante.