TRANZIT
Una dintre temele Euro Control Route in ultima perioada a fost controlul starii tehnice a vehiculelor, in conditiile in care s-au constatat fraudari ale certificatului de inspectie tehnica periodica. Mai exact, au fost depistate camioane romanesti care la data obtinerii ITP figurau in cursa in afara tarii conform inregistrarii din tahograful digital. Toate vehiculele pentru care ISCTR a primit sesizari au fost chemate in tara pentru reverificarea ITP, iar in cazul celor care nu s-au prezentat in termen de 30 de zile s-a dispus automat anularea inspectiei tehnice.
Conferinta de la Timisoara a fost un bun prilej pentru transportatori de a se pune la curent cu cele mai noi schimbari privind legislatia in domeniu, in principal HG 69, OG 37 sau OG 53. Inspectorii ISCTR prezenti la eveniment au raspuns la intrebari si au prezentat si o statistica pe primele opt luni ale anului, din care rezulta ca au fost aplicate 17.539 de sanctiuni, la un total de 105.346 de vehicule controlate in trafic.
Dupa protestul national din 15 septembrie, ASF s-a pus pe treaba, asa cum a promis, iar la sfarsitul aceleiasi luni a publicat deja modul de constructie a tarifului de referinta al RCA, care va reprezenta si modul de constructie a plafonului maximal ce va fi aplicat sase luni din momentul in care tarifele vor fi gata. Formula este bine gandita de aceasta data, in conditiile in care se iau in calcul elemente corecte, fara codul CAEN sau judetul de inregistrare al operatorului. Este important insa sa fie luate in considerare bunele practici la nivelul Uniunii Europene in incheierea politelor RCA, precum si procentele/valorile medii ale coeficientilor luati in calcul in stabilirea tarifului.
Transmec Group si P&O Ferrymasters au organizat luna trecuta in terminalul Intermodal Vest de la Oradea, operational din iunie 2016, o „sarbatoare a intermodalului“, eveniment menit sa puna in legatura clienti si potentiali clienti - expeditori sau companii mici si mijlocii de productie - pentru ca impreuna sa determine cea mai buna modalitate de a-si transporta marfurile pe calea ferata dintr-o parte in alta a Europei, dar si din China spre vestul Europei
Piata de vehicule grele si-a continuat si in al treilea trimestru din 2016 cresterea din primul semestru, cu un progres mai vizibil la camioane de peste 16 t decat la semiremorci. O evolutie si mai semnificativa a inregistrat-o segmentul utilitarelor de pana la 3,5 t si singurul care a scazut fata de 2015 a fost cel de 3,5-6 t, care oricum este aproape inexistent la nivelul intregii piete de utilitare de la noi.
