DHL Global Forwarding a semnat un Memorandum de intelegere (MoU) cu Grupul Rail Cargo (RCG), divizia de transport feroviar a cailor ferate federale austriece, pentru dezvoltarea unui serviciu feroviar intermodal intre Austria si China.
Potrivit DHL, acordul va permite celor doua companii sa sustina mai bine comertul in crestere de-a lungul zonei economice a Europei cu Asia din China, prin combinarea expertizei in materie de infrastructura a RCG si a capacitatilor de expediere ale DHL. „Cresterea comertului intre China si Austria nu arata semne de incetinire si suntem incantati sa colaboram cu RCG pentru a simplifica si mai mult legaturile de transport intre cele doua tari“, a declarat Steve Huang, CEO DHL Global Forwarding pentru China Mare. „Acest parteneriat cheie vine dupa ce ministrul austriac al economiei a semnat luna trecuta 30 de contracte de afaceri in valoare de 1,9 miliarde USD cu companii cu companii chineze luna trecuta.“
Colaborarea dintre cele doua companii dureaza de peste 20 de ani, iar livrarea s-a facut in cadrul unei ceremonii la care au participat Jörg Irsfeld (Head of International Key Account Management Schmitz Cargobull), Alwin Lürwer (International Key Account Manager Schmitz Cargobull) si reprezentantii companiei de inchiriere de vehicule Oliver Bange (Managing Director Central Region), Christian Petersen (Managing Director Nordics), Daniello Cohen (Senior Sourcing Manager Europe) si Peter Marquardt (Operations Leader Central Region).
Dupa aproape doi ani de dezvoltare, solutia complet automata de inventar al depozitului folosind drone - fara a fi nevoie de interventie umana si fara a se intrerupe activitatile uzuale - dezvoltata de Geodis si Detla Drone va fi operationala la finalul acestui an. Pentru a se ajunge insa aici a fost nevoie ca prototipul dronei sa zboare peste 1.000 de ore de la un capat la altul al celor trei depozite pilot. Principalele avantaje ale acestei solutii sunt productivitatea mai mare, datorata faptului ca inventarul se va face in afara orelor in care se lucreaza in depozit, siguranta sporita a angajatilor si acuratetea mai buna, de aproape 100%.
Nooteboom a lansat la sfarsitul lui aprilie, la Intermat Paris, noile rampe hidraulice Heavy-Duty pentru semiremorca joasa Manoovr, cu nisa pentru transportul excavatoarelor si al altor utilaje de constructii cu greutate de pana la 80 t. Fiecare dintre aceste rampe poate prelua o incarcatura de 20 t. Incarcarea maxima pe axa tehnic posibila pentru o semiremorca extensibila Manoovr cu sase axe (model MPL-97-06 VU) este de 75,5 t la o viteza de 80 km/h (in Olanda), iar datorita noilor rampe aceasta capacitate poate fi folosita integral. Dar greutatea permisa difera de la o tara la alta. In Germania se poate circula, cu autorizatii speciale, doar cu 73,5 t, din cauza restrictiilor de 35 t pentru un autotractor cu patru axe (sarcina utila pe saua de cuplare este de numai 23 t, in loc de 25 t). Iar in Franta exista autorizatii care permit sa se mearga cu 75,5 t.
Firmele romanesti de transport marfa mai au 2 saptamani pentru a se inscrie in cadrul actiunii de recuperare a daunelor provocate de „cartelul camioanelor”. Astfel, transportatorii care au achizitionat camioane noi, inclusiv prin leasing, isi pot recupera daunele provocate de „cartelul camioanelor“ prin intermediul Financialright Claims GmbH, accesand platforma www.cartelcamioane.ro. Data limita pentru inregistrare este 31 mai 2018 si pot fi inscrise numai camioanele care au fost inmatriculate incepand cu ianuarie 2003 pana la data de 31 decembrie 2016.
Cargo Coil si Cargo Coil Rail, pentru transport de bobine, sunt primele modele din oferta Kögel care fac trecerea spre noua generatie NOVUM si pot fi deja comandate. Ele au acum un profil optimizat al cadrului exterior si caracteristici noi ale suprastructurii, sunt mai usor de personalizat, iar greutatea proprie este cu pana la 150 kg mai mica decat a predecesoarelor lor: 6.650 kg, respectiv 6.900 kg in echiparea standard.
Semiremorcile au cadru sudat robust, rezistent la torsiune, cu grinzi transversale pe intreaga latime, pentru incarcaturi mari si greutati concentrate intr-o singura parte a suprastructurii. Bobinele cu diametru de 900-2.100 mm si cu o incarcatura distribuita de maximum 30 t pot fi repartizate uniform pe un metru si jumatate din cuva standard de 7.200 mm.
Alianta formata din 10 state europene aflate in topul economiei UE, lansata anul trecut pentru a apara concurenta loiala si drepturile lucratorilor in transporturile rutiere, a criticat actualele propuneri cuprinse in „pachetul de mobilitate“ al Uniunii Europene, care urmeaza sa fie adus in fata Consiliului UE luna viitoare.
Potrivit Lloyd's Loading List, statele vest-europene sustin ca propunerile actuale risca sa mentina incertitudinea juridica si diferentele in ce priveste interpretarea reglementarilor, astfel incat controalele devin mai dificile, iar conditiile de munca ale soferilor de camion si siguranta rutiera sunt deteriorate, incurajand in continuare dumpingul social, concurenta neloiala si practicile sistematice de cabotaj.
In urma contractului semnat pe 22 martie, in cadrul licitatiei publice 170048, Cefin Trucks a livrat pe 15 mai catre CNAIR (Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere) 16 autobasculante Ford Trucks 4142D Euro 6c 8x4. Acestea vor fi folosite pentru reparatia si intretinerea infrastructurii rutiere nationale, fiind destinate in special transportului mixturilor asfaltice produse de statiile din dotarea regionalelor CNAIR din Timisoara, Cluj, Craiova si Brasov. Achizitia se inscrie, asa cum arata Alin Serbanescu, purtatorul de cuvant CNAIR, in planul de retehnologizare a Companiei, demarat in 2014, care prevede cumpararea a 1.000 de masini si utilaje, din care peste 700 au fost deja „bifate“ - iar in functie de buget demersurile vor continua.
Volvo Trucks lanseaza un nou sistem de baterii pentru Volvo FH si Volvo FM, care dispune de o capacitate suficienta pentru functionarea tuturor sistemelor cabinei si care reduce riscul de a ramane imobilizat din cauza bateriilor descarcate. “Soferii se pot bucura de un confort imbunatatit, stiind ca au suficienta putere pentru nevoile lor, cu riscul minim de a epuiza toata puterea bateriilor de pornire”, declara Samuel Nerdal, Manager de produs pentru Sisteme electrice si electronice la Volvo Trucks.
Page 418 of 1027
