Comisia Europeana (CE) a propus un contingent de urgenta pentru transportul aerian si rutier, in cazul in care nu va exista niciun acord care sa permita operatorilor britanici de transport de marfa sa continue transportul marfurilor catre si dinspre UE, pana la sfarsitul lui 2019.
Cu toate acestea, un grup de tari din UE doreste sa extinda aceste privilegii temporare si sa ofere operatorilor din Regatul Unit dreptul de a efectua operatiuni limitate de cabotaj in interiorul UE, dupa brexit, asa cum este permis transportatorilor comunitari. Unii chiar doresc ca firmele de transport aerian din Regatul Unit sa poata oferi zboruri intermediare in cadrul UE.
Proprietarii autovehiculelor avariate de caderea accidentala a copacilor inghetati sau a blocurilor de gheata pot apela la asigurarea lor CASCO pentru a fi despagubiti de companiile de asigurari, se arata intr-un comunicat trimis de Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR). De regula, politele CASCO acopera daunele produse de aceste riscuri.
Luna aceasta IFPTR a organizat la Poiana Brasov reuniunea anuala a angajatilor institutului de formare profesionala, la care au participat aproape 200 de angajati ai IFPTR si invitati ai acestora. Reuniunea din acest an a avut loc sub semnul aniversarii a 20 de ani de functionare a IFPTR, conducerea institutului invitand, cu aceasta ocazie, si specialisti din afara IFPTR sa sustina prezentari pe diferite teme de interes in domeniul transporturilor rutiere de marfuri si persoane, precum si pe teme de interes in ceea ce priveste formarea profesionala.
Valoarea cumparaturilor online a depasit 3,5 miliarde de euro in 2018, cu 30% mai mult decat in 2017, cand suma cheltuita a fost de 2,8 miliarde de euro, potrivit statisticilor si estimarilor GPeC impreuna cu principalii jucatori din piata de comert electronic din Romania.
Potrivit sursei citate, cresterea de aproape 30% este una dintre cele mai mari din Europa, pentru al doilea an consecutiv, in timp ce, daca ne raportam la un calcul mediu, romanii au cheltuit pentru cumparaturi online aproape 10 milioane de euro in fiecare zi din 2018, in crestere comparativ cu cele 7,67 milioane de euro, medie zilnica inregistrata cu un an in urma.
FlixBus a incheiat inca un an de crestere a volumelor de pasageri transportati in Romania. Astfel, compania germana, care a revolutionat transporturile pe distante lungi, a raportat cresteri semnificative in 2018, traficul de pasageri fiind de aproape trei ori mai mare fata de anul precedent. Rezultatele pozitive se datoreaza cresterii ofertei de destinatii in care se poate calatori din Romania, cat si adaugarii de noi curse. In Bucuresti, numarul pasagerilor care au optat pentru serviciile FlixBus a crescut de patru ori. De asemenea, fluxul de pasageri s-a dublat in Timisoara si in Cluj-Napoca.
Asociatiile italiene Anita, Assotir, Confartigianato Transport, Fai, Fiap, Unitai, Sna Casa Artigiani au anuntat ca adera la initiativa juridica internationala de a recupera taxa suplimentara impusa de catre producatorii de camioane, dupa cum arata UominieTrasporti.it.
Actiunea colectiva a fost initiata cu mai mult de un an in urma in fata Curtii de la Amsterdam de fondul international de litigii Omni Bridgeway, asistat de firma de avocatura Loyens & Loeff.
Retelele de generatia a cincea (5G) vor fi lansate in 2019 si se vor extinde la scara larga, aducand noi oportunitati de dezvoltare pentru industria de telecomunicatii, arata studiul Deloitte „Previziuni in Tehnologie, Media & Telecomunicatii (TMT)“.
„Conform studiilor recente, operatorii de telefonie mobila se asteapta ca investitiile pentru implementarea tehnologiei 5G sa aiba o valoare similara cu cheltuielile actuale alocate pentru tehnologia 4G, in principal ca urmare a investitiilor pe care le-au facut deja pentru dezvoltarea retelelor“, arata comunicatul Deloitte. Luand in considerare faptul ca 72 de operatori din toata lumea au testat tehnologia 5G in 2018, studiul Deloitte, ajuns la a 18-a editie, preconizeaza ca aproximativ 50 de operatori vor lansa servicii 5G pana in anul 2020 cel putin in anumite zone, in special in orase mari. In ceea ce priveste terminalele 5G, compania estimeaza ca aproximativ 20 de furnizori vor lansa in 2019 echipamente compatibile 5G si vor vinde aproximativ un milion de unitati.
Anul trecut, Raben Group a avut parteneriate importante cu jucatori mari internationali, lansand un nou serviciu de transport maritim si aerian specializat pe incarcaturi agabaritice si proiecte speciale. „2018 a fost un an de consolidare a retelei de distributie interne si de creare a unei baze care sa ne permita o crestere mult mai accelerata in 2019. Acum avem o cifra dubla de afaceri fata de 2017, un numar dublu de clienti activi si o rotatie de personal foarte redusa. In functie de conditiile economice din acest an, avem in vedere extinderea retelei de distributie, pentru a fi mai aproape de clientii nostri din toate regiunile tarii”, afirma Valentin Storoj, Managing Director, Raben Logistics Romania.
Managerii companiilor din industrie, constructii, comert cu amanuntul si servicii se asteapta la cresteri de pret in perioada urmatoare, potrivit unei anchete a Institutului National de Statistica (INS), efectuata in ianuarie pe un esantion format din 8.408 manageri.
INS masoara tendintele in afaceri, evaluand soldul conjunctural in cele patru domenii, respectiv comert, industrie, servicii si constructii. Acest sold conjunctural, spune INS, indica perceptia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundata cu ritmul cresterii sau scaderii oricarui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obtinut ca diferenta intre procentajul managerilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2201 agenti economici), constructiilor (1248), comertului cu amanuntul (2232) si serviciilor (2727). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de ±5% la nivel total sector.
Page 339 of 1027
