Transport Persoane
Cea de-a saptea editie a targului de autobuze si autocare Busworld Turcia a avut loc, in premiera, la Izmir - al treilea oras ca marime al tarii, cu o istorie veche si un centru expozitional nou-nout. Sosirea Busworld in Izmir a fost salutata de numeroase oficialitati, printre care primarul Aziz Kocaglu, presedintele asociatiei operatorilor de transport (TOF) Mustafa Yildrim, reprezentanti ai companiei de transport public din Izmir etc. Nu mai putin de 10.040 de vizitatori, din 107 tari, au trecut pragul expozitiei, care a acoperit o suprafata totala de 10.500 m2. Dintre cei 115 expozanti, cel mai mare stand a apartinut producatorului local BMC. Din pacate, caracterul international al evenimentului a scazut, principalii expozanti de autovehicule fiind constructorii autohtoni.
VDL Bus&Coach a prezentat, luna trecuta, noul tren de rulare disponibil pentru autocarele Futura 2, care permite redu-cerea consumului de carburant cu pana la 5,5%. Cutia de viteze automatizata ZF TraXon este oferita acum in echiparea standard, iar noul propulsor DAF MX 11 se remarca prin eficienta, la un regim de turatii scazut. Tot ca noutate, sistemul de control predictiv al trenului de rulare (PPC) este disponibil ca echipare optionala.
Pentru motoare avand cuplul maxim de pana la 2.300 Nm, ZF ofera ca alternativa transmisia automata ZF EcoLife Coach, cu 6+1 trepte. Aceasta este foarte utila in aplicatii turistice in interiorul oraselor sau in regiuni cu topografie dificila. Practic, o cutie de viteze cu mai putine trepte este de dorit atunci cand vehiculul urca, deoarece schimbarea treptei de viteza determina intreruperi de cuplu si creeaza disconfort pasagerilor. EcoLife Coach in mod deosebit este o transmisie powershift, care nu are intreruperi de cuplu la trecerea dintr-o treapta in alta. In acelasi timp, retarderul primar este pozitionat in fata treptelor de viteza, ceea ce face ca forta de franare sa fie multiplicata in functie raportul de transmisie al treptei in care se ruleaza la momentul respectiv. Astfel, decelerarea din retarder este optima inclusiv la viteze mici si medii.
Industria de transport calatori si-a dat intalnire la Cluj-Napoca pentru a dezbate cele mai aprinse probleme ale momentului. 120 de companii de transport au intrat in dialog cu Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, asteptand verdictul privind viitorul pietei de profil dupa expirarea actualului program de transport interjudetean, la 30.06.2019. Fara a exprima o pozitie definitiva, ministrul si-a aratat disponibilitatea cu privire la prelungirea programului - asa cum i-au solicitat cele mai multe asociatii patronale - cu conditia ca din partea Consiliului Concurentei sa se dea aviz pozitiv acestui demers.
Desi programele de transport judetean si interjudetean vor expira peste un an, operatorii inca nu stiu ce se va intampla dupa iunie 2019. Toata lumea asteapta decizia ministrului Transporturilor, care, la randul sau, a cerut un punct de vedere Consiliului Concurentei referitor la o eventuala prelungire a programului de transport (asa cum a solicitat piata). Intre timp, avem insa si cateva certitudini: transportul judetean ramane serviciu comercial, urmand sa fie „prins“ in OG 27 si organizat dupa acelasi sistem ca si interjudeteanul (ramane de vazut care va fi forma agreata). Acele trasee care nu sunt eficiente din punct de vedere economic vor fi considerate servicii de utilitate publica si vor fi atribuite conform regulamentului european 1370, care se va aplica direct dupa 3 noiembrie 2019 si pentru care se vor emite norme de aplicare.