PIATA
La conferinta Tranzit de la Bucuresti au participat si numeroase firme care au printre obiectele de activitatea logistica, iar 30 dintre managerii lor au raspuns unui chestionar care isi propunea, ca de obicei, sa creioneze imaginea pietei de profil, cu problemele si oportunitatile pe care le ofera. Aceste firme au intre 33 si 700 de angajati si flote de la cinci la 300-400 de vehicule comerciale - multe de mici dimensiuni - iar unele nu detin decat semiremorci, autotractorul apartinand unor subcontractori. Printre domeniile de activitate in care sunt implicate aceste firme se numara transport de medicamente in regie proprie, depozitare si operatiuni complexe legate de aceasta, descompunere/recompunere, co-packing, servicii logistice complete pentru industria farmaceutica, productie de ingrasaminte chimice, transport maritim sau aerian, transport de marfuri generale si la temperatura controlata, expeditii.
Profitand de prezenta la cea de-a sasea conferinta euro-asiatica organizata de IRU am reprezentantilor asociatiilor de transport atat din tari membre UE, cat si din fosta CSI sau Asia, am incercat sa luam un puls cat mai „cosmopolit” al pietelor de transport din aceste state, cu solutiile de supravietuire specifice. Astfel, daca pentru romani speranta este adusa de planurile de investitii in infrastructura ale statului (nepuse intotdeauna in practica!) si mai putin de piata europeana, pentru moldoveni, estonieni sau polonezi piata ruseasca si cea ucraineana au constituit un colac de salvare, insa doar pana de curand. In ultima perioada cele doua tari incearca sa-si diminueze „ospitalitatea”, abordand un neo-protectionism al pietelor proprii.
Romania are o suprafata agricola de circa 14,7 milioane de hectare (61,7% din total), din care aproximativ 9,4 milioane reprezinta teren arabil. Ca suprafata agricola utilizata, ne situam pe locul al saselea in Europa dupa Franta, Spania, Germania, Marea Britanie si Polonia, iar ca suprafata arabila suntem pe locul al cincilea dupa Franta, Spania, Germania si Polonia. Din punct de vedere al rentabilitatii suntem insa codasi, mai ales din cauza modului de organizare: fermele mari, care obtin o productivitate mult mai buna in special datorita mecanizarii, nu exploateaza decat 52,2% din suprafata cultivata. Pe de alta parte, MARD este ministerul roman care a absorbit cel mai mare procent din fondurile europene disponibile pentru segmentul sau de activitate, investitiile vizand, printre altele, achizitia de tractoare, combine, masini agricole, utilaje si echipamente si introducerea de tehnologii performante.
Agricultura reprezinta una dintre ramurile principale ale economiei Romaniei, candva „granarul Europei“, insa, indiferent cat de buna este productia, cel mai important este sa ai unde sa livrezi cerealele. Chiar daca fabricile de panificatie, malt sau bere au nevoie de un flux constant de produse, din cauza lipsei cererii, unele dintre ele s-au vazut nevoite, in cel mai bun caz, sa-si restranga activitatea, cu consecinte pe tot lantul, pana la caraus, afectat oricum de caracterul sezonier al transportului de cereale. Cum au reactionat companiile specializate si ce masuri au luat am aflat de la reprezentantii unora dintre acestea. Reorientarea catre marfuri ce pot fi transportate cu bene specializate a fost primul pas.
Intr-o perioada dificila si instabila din punct de vedere financiar pentru companiile care isi desfasoara activitatea in portul Constanta Sud Agigea, in conditiile in care traficul a fost injumatatit, Sea Container Services a reusit sa creasca volumul de marfa operat si sa mentina planurile de dezvoltare a platformei logistice, putand astfel oferi servicii logistice pentru orice tip de marfa.