Partea de vest a Europei, adunata in jurul Aliantei Rutiere, este acum putin mai puternica, deoarece vorbeste printr-o singura voce. Astfel, incepand cu 7 octombrie, trei dintre principalele asociatii de transport rutier din Suedia, Norvegia si Danemarca (NLA), Germania (BGL) si Franta (FNTR) sunt prezente la Bruxelles printr-un birou comun, dupa cum arata Uomini e Trasporti. Confruntandu-se cu ambasadorii celor cinci tari si prezentandu-se in fata reprezentantilor politici ai institutiilor UE, liderii celor trei asociatii au aratat motivele si intentiile acestei initiative. Florence Berthelot, director general al FNTR, a explicat ca „cele trei federatii isi vor consolida cooperarea in a promova in urmatorii ani instituirea unui regim de concurenta echitabil, intr-un cadru care tine cont de schimbarile climatice si de siguranta rutiera”.
In saptamana 14-20 octombrie 2019, pe soselele europene au loc controale ale vehiculelor pentru transport marfa si de calatori, actiune la care vor participa mai multe tari membre TISPOL.
Campania, denumita Truck & Bus, va avea ca scop verificarea starii psihofizice a soferilor, respectarea limitelor de viteza, a reglementarilor ADR privind transportul de marfuri periculoase si toate celelalte cerintele privind transportul rutier stabilite de legislatia nationala si UE.
In cadrul Conferintei Transportatorilor Express de Marfuri organizate de Euromaidec si Kefren Expres, consultantul in afaceri Dacian Palladi a plasat Romania in context global, in perspectiva recesiunii economice, comentand principalii sai indicatori financiari si demografici.
Populatia este tot mai mica, de 19,4 milioane de locuitori, conform INS, in ianuarie 2019, cu spor natural negativ la final de 2018, cu mai multe persoane decedate decat copii care se nasc si cu mai multe persoane care pleaca din tara decat care vin. Totusi, Romania inca are avantajul fortei de munca mai ieftine decat in alte tari, dar cu dezavantajul ca nu reusim sa ne plasam in circuitele economice ca aducator de plus valoare consistenta din acest punct de vedere. Rata somajului in iulie 2019 era de 3,9%.
Mercedes-Benz Vans si-a prezentat solutiile de caroserie pentru intreaga gama de modele intr-un eveniment denumit „Clever Bodybuilder Solutions 2019“ organizat pe 9 octombrie la uzina Mercedes-Benz din Ludwigsfelde, Germania.
Alaturi de carosierii oficiali, compania a adus in fata jurnalistilor specializati un total de 34 de vehicule, in majoritate Sprinter, cu un spectru larg, de la vanuri basculabile pana la mini-bus-uri pentru transportat invitatii la nunta, acoperind noua sectoare diferite: „Trade and eGrocery”, „Service and Crafts”, „People Mover”, „Restricted Mobility”, „Camper Van”, „CEP and Logistics”, „Construction”, „Emergency, Rescue and Municipal” si „Further Industries”.
Dupa o lunga perioada in care a ocupat functia de director general al regiunii Asia Pacific, Eduardo Podestá va conduce activitatea globala a transportului aerian si maritim al companiei DACHSER. Acesta a fost numit in functia de director general executiv (COO) al diviziei de logistica Air & Sea Logistics si il inlocuieste pe Jochen Müller in aceasta pozitie.
DACHSER si actualul COO Air & Sea Logistics, Jochen Müller, au hotarat de comum acord ca acesta sa nu-si extinda contractul atunci cand va expira in 2020. Jochen Müller va inceta sa lucreze pentru DACHSER cu efect imediat.
DELTA PARK Truck Secure Parking primeste cea mai inalta certificare TAPA Parking Security, devenind primul site certificat PSR Level 1 din Europa, anunta TIP Trailer Services.
„DELTA PARK a devenit prima parcare din programul PSR al Asociatiei pentru Protectia Activelor Transportate (TAPA) care a atins nivelul 1”, a declarat George Wiessing, de la TAPA, in cadrul unei ceremonii organizate in data de 26 septembrie 2019. Delta Park se afla la 1 km de intersectia dintre A1 si A21, cel mai aglomerat nod rutier din Europa, cu peste 25.000 de camioane grele care trec zilnic prin zona. Didier Felice, Vicepresedinte al TIP Trailers pentru regiunea mediteraneana, a primit Certificatul de la Rein de Vries, membru al TAPA.
Pachetul Mobilitate 1 a intrat in Trilog cu o rapiditate extraordinara, insa raportorii din umbra, alaturi de reprezentantii tarilor aflate la granita externa a Europei din Consiliul de ministrii, vor incerca sa faca tot posibilul pentru ca acest pachet de legi sa treaca numai cu anumite compromisuri care sa le permita transportatorilor estici sa ramana in joc. Cel mai probabil, o varianta finala va fi posibila in toamna anului viitor, a afirmat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu in cadrul conferintei „Trialogul privind Pachetul Mobilitate 1 - provocari si solutii pentru transportatorii rutieri romani“, organizata de UNTRR vineri, 11 octombrie.
Rio, brandul digital al Traton Group, intentioneaza sa sprijine logistica grupului Volkswagen in digitalizarea proceselor. Colaborarea isi propune sa atraga economii semnificative, prin utilizarea de procese mai transparente si mai eficiente.
Volkswagen Group Logistics GmbH & Co, una dintre companiile de logistica din Germania cu cea mai mare cifra de afaceri, opereaza doar in Europa o medie de 18.000 de camioane/zi, intr-o retea extinsa de furnizori, unitati de productie, piete de vanzari si dealeri. „Businessul este extrem de complex, astfel ca viitoarea cooperare cu Rio ne va permite sa ne digitalizam in sectorul transporturilor si sa obtinem mai multa transparenta. In plus, ne va permite sa controlam si sa ne ajustam afacerile in mod optim, iar prin limitarea mersului pe gol sa ne atingem obiectivele de protectie a climei", a spus Thomas Zernechel, director de logistica al Grupului Volkswagen.
Dupa un parteneriat de zece ani in care DHL Supply Chain a devenit parte critica a lantului de aprovizionare a companiei Jaguar Land Rover si a operatiunilor de fabricatie din Marea Britanie, contractul este reinnoit pentru gestionarea lantului de aprovizionare a noii unitati de productie din Slovacia.
Page 248 of 1027
