PIATA

Italia impune trasabilitatea retributiilor
Created on Monday, 30 July 2018 15:28 / Written by Trafic Media

Incepand cu 1 iulie, in Italia va trebui sa existe o trasabilitate a salariilor, arata publicatia Uomini e trasporti.it. Legea bugetara 2018 stabilise deja cadrul, dar acum Inspectoratul National al Muncii, prin nota nr. 5828/4 iulie 2018, clarifica unele incertitudini aparute in aplicarea legislatiei. In primul rand, pe langa remuneratia angajatilor, trebuie sa se poata urmari si platile in avans, dar si cele care decurg din contracte de colaborare/cooperare. Doar platile care rezulta din burse, stagii si angajari de natura ocazionala nu se supun trasabilitatii.
 

Pretul transportului, o problema delicata pentru producatorii de pal
Created on Monday, 30 July 2018 15:26 / Written by Petronela Badescu

EGGER si-a inceput activitatea in Romania in 2008 si de atunci a investit 489 de milioane de euro in fabrica de la Radauti cu cele trei instalatii de producere a placilor de PAL si de OSB si a adezivilor. Cele trei unitati au atins recorduri absolute de productie la nivel de grup in anul financiar 2017/2018, ceea ce a determinat si gasirea unor solutii logistice eficiente si avantajoase, mai ales ca, fiind vorba de produse accesibile ca pret, costurile cu logistica pot reprezenta chiar si 12-13% din pretul final.
Compania austriaca de familie EGGER s-a infiintat in 1961, are sediul central in St. Johann si detine 18 fabrici (sase in Germania, trei in Austria cate doua in Franta, Anglia si Rusia si cate una in Romania, Turcia si Argentina), la care in curand se vor adauga alte doua in Polonia si SUA.
 

Amenda in Italia privind detasarea transnationala
Created on Monday, 30 July 2018 15:25 / Written by Trafic Media

O companie de transport a fost amendata cu 20.000 de euro in Italia, pentru incalcarea directivelor privind detasarea transnationala in cazul a 11 lucratori romani, anunta presa de specialitate din Peninsula. Amenda a fost aplicata in Tavullia, provincia Pesaro-Urbino, de catre inspectorii din cadrul Inspectoratului de Munca italian, alaturi de cei ai Institutului National de Securitate Sociala.
 

Oficial, asa arata noul autotractor Ford!
Created on Monday, 30 July 2018 15:24 / Written by Alexandru Ionescu

Ford Otosan a dat publicitatii primele poze cu noul Ford Cargo, primul autotractor pentru distante lungi al grupului turc. Construit exclusiv in-house, noul camion va fi propulsat de motorul heavy duty Ecotorq de 12,7 litri si 500 CP.
Premiera mondiala va avea loc in cadrul IAA Hanovra, insa acum putem vedea noul camion in primele poze oficiale, ce-i drept doar exteriorul sau. Se observa astfel o cabina cu totul noua, despre care oficialii Ford Otosan au spus ca are o latime de 2,5 m, podea plata si numeroase spatii de depozitare. Dezvoltat pe parcursul mai multor ani, fiecare faza de conceptie a noului camion a presupus implicarea clientilor si a soferilor respectivelor companii, in special din Marea Britanie si Germania, pietele unde sunt folosite cele mai avansate autotractoare din punct de vedere tehnologic. Tot din aceste imagini oficiale mai putem observa cateva solutii tehnologice gandite de inginerii turci pentru reducerea coeficientului aerodinamic, cum ar fi forma rotunjita a plafonului, integrata de un spoiler pe toata latimea cabinei.
 

Transportul de marfuri a crescut cu 20,5% in Republica Moldova
Created on Monday, 30 July 2018 15:23 / Written by Trafic Media

Potrivit Biroului National de Statistica al Republicii Moldova, in mai 2018, companiile de transport feroviar, rutier, fluvial si aerian au transportat 1,7 milioane de tone de marfuri, cu 20,5% mai mult fata de luna precedenta si cu 13,2% in raport cu mai 2017. Parcursul marfurilor in mai a insumat 396,6 milioane de tone-km, cu 12,5% mai mult fata de aprilie 2018 si cu 7,6% mai mult fata de luna similara a lui 2017.
In ianuarie-mai 2018, companiile au transportat 6,1 milioane de tone de marfuri, volum superior celui inregistrat in perioada similara din 2017 (+13,4%). Parcursul marfurilor a constituit 1.762,8 milioane de tone-km, cu 5,2% mai mult decat in aceeasi perioada din 2017.
 



Page 52 of 232