Logistica
Ca urmare a succesului repurtat de cele patru editii ale EuropaProperty SEE Real Estate Awards, EuropaProperty va prezenta a cincea editie a acestor premii, pentru 2009. Evenimentul va avea loc la hotelul Radisson SAS, pe 27 mai. Gala de anul trecut a reunit peste 320 de profesionisti care activeaza in cadrul unor companii mari din sud-estul Europei, din real-estate, investitii si constructii.
Ca o confirmare a interesului crescut pentru real-estate in aceasta parte a continentului, atat din punctul de vedere al dezvoltarii, cat si al investitiilor, evenimentul acopera Romania, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova si Albania.
In Europa Occidentala, costurile logistice reprezinta 5-6% din pretul final al produsului, fata de 20-25% in Romania, unde acest segment nu este inca matur, potrivit lui Gerard Kuijs, presedinte al companiei de consultanta logistica Archicom. Costurile logistice ridicate fac ca produsele comercializate pe piata autohtona sa fie mai scumpe decat in Occident, in ciuda faptului ca puterea de cumparare a romanilor este cu mult sub cea a europenilor din Vest. Va mai dura insa ceva pana cand jucatorii de pe piata noastra vor intelege ca sa te faci frate cu concurenta ca sa dobandesti eficienta logistica este o solutie, nu un compromis. 10-15 ani, dupa estimarile optimiste ale olandezilor, desi nivelul din tara noastra este cu 30 de ani in urma Vestului. Insa Romania are avantajul ca dispune de metode deja testate.
Romanii beau mai putina bere acum decat la inceputul crizei, cand tara noastra se clasa printre primele 10 din lume in ceea ce priveste cantitatea consumata anual pe cap de locuitor, potrivit lui Jan Derck van Karnebeek, general manager Heineken Romania
Acesta nu se arata insa prea ingrijorat de ritmul mai lent al vanzarilor. „In momentul de fata, consumatorii romani trec prin clipe dificile din punct de vedere financiar, din cauza recesiunii economice, iar aceasta este una dintre cauzele scaderii consumului. Totusi, cred ca piata romaneasca este una dintre cele mai provocatoare si ofertante.
Serviciile de transport nu mai sunt de mult suficient de profitabile pentru a asigura dezvoltarea afacerii. Tocmai de aceea, tot mai multi transportatori cu flota medie si mare incearca sa intre si pe piata serviciilor de logistica, unii dintre ei cu rezultate excelente. Succesul este garantat prin angajarea celor mai buni specialisti din domeniu, care pot adapta oferta vechiului transportator la cerintele oricarui client de logistica. Trasarea proceselor logistice si achizitia celor mai adecvate echipamente de depozitare si gestiune pot fi indeplinite cu succes apeland la consultanti logistici cu experienta, care pot pune pe roate rapid si eficient o afacere de logistica.
• Procesul investitional corespunzator anului viitor Y+1....Y+5: prin acesta sunt declinate din exercitiul strategic multi-anual actiunile specifice Y+1, ce permit definirea ipotezelor actualizate privind spatiul de depozitare, cel de tranzit, extinderea capacitatilor de transport (cu impactul implicit pe volume), costurile de mentenanta curenta (pentru modernizari, mentinere) etc.;
• Definirea ipotezele macroeconomice (inflatie, cresterea pietei, competitia, trendurile de consum, costul factorilor - de exemplu utilitati, forta de munca, costuri de transport etc.);
