Organizatia International Truck of the Year (ITOY) lanseaza un nou premiu - Truck Innovation Award - care reflecta tranzitia ce are loc in prezent in industria de automotive catre camioane noi, neconventionale, cu amprente de carbon cat mai mici.
Nominalizarile la „Truck Innovation Award“ vor fi analizate si jurizate in paralel cu celebrul premiu „Camionul Anului“ (ITOY), principalul criteriu de selectie fiind contributia camionului la cresterea eficientei in transportul rutier de marfuri in viitorul apropiat, precum si reducerea potentiala a amprentei de carbon in tarile implicate in organizatia ITOY. Totodata, vehiculele nominalizate trebuie sa fie avansate din punct de vedere tehnologic si cu o masa totala maxima admisa de peste 3.5 tone. O alta conditie este legata de propulsie, care trebuie sa fie una alternativa (hibrida, electric etc.), sau un sistem de combustibil alternativ - F-cell, LNG, CNG, hidrogen.
Incepand cu 1 iulie, in Italia va trebui sa existe o trasabilitate a salariilor, arata publicatia Uomini e trasporti.it. Legea bugetara 2018 stabilise deja cadrul, dar acum Inspectoratul National al Muncii, cu nota nr.5828/4 iulie 2018, clarifica unele incertitudini aparute in aplicarea legislatiei. In primul rand, pe langa remuneratia angajatilor, trebuie sa se poata urmari si platile in avans, dar si cele care decurg din contracte de colaborare/cooperare. Doar platile care rezulta din burse, stagii si angajari de natura ocazionala nu se supun trasabilitatii. Incalcarea acestor prevederi se pedepseste cu amenzi de la 1.000 la 5.000 de euro, inclusiv in situatia in care platile au fost efectuate cu instrumente care nu pot fi urmarite (in ciuda faptului ca s-au utilizat mijloace adecvate de plata) sau in care plata sumelor nu a fost efectiv realizata (de exemplu, transferul bancar a fost revocat). In plus, in cazul in care lipsa trasabilitatii este prelungita in timp, sanctiunile vor fi aplicate pentru fiecare luna.
Cei care efectueaza cabotaj in Italia cu lucratori ilegali risca o amenda de pana la 10.000 de euro, dupa cum arata Uomini e trasporti.it. Legea exista de un an, prevazand obligativitatea companiilor straine (europene si nu numai) de a comunica in avans (cu 24 h) Ministerului Muncii inceperea detasarii sau a primului transport de cabotaj, insa abia acum Ministerul de Interne, printr-o circulara din 10 iulie, clarifica modul in care trebuie aplicate sanctiunile in cazul in care politia rutiera opreste unul dintre aceste vehicule, descoperind lipsa documentatiei necesare. Comunicarea prealabila din partea companiilor straine cu privire la efectuarea cabotajului in Italia trebuie efectuata exclusiv in format electronic, in cadrul portalului Ministerului Muncii. In caz de necomunicare, se va impune o amenda de la 150 la 500 de euro, aplicata fiecarui lucrator, dar aplicata angajatorului. Rapoartele trimestriale, care cuprind toate operatiunile soferului detasat in Italia, trebuie sa indice, de asemenea, plata bruta/ora, in euro, a acestuia si regulile de acoperire a cheltuielilor de deplasare, a meselor si cazarii. Mai mult, aceste documente trebuie pastrate la bordul vehiculului si prezentate la control. Un exemplar trebuie de asemenea pastrat de reprezentantul companiei in Italia.
Producatorul chinez de autovehicule electrice BYD intra oficial pe piata din Romania prin New Kopel Car Import, parte a SIXT Group Romania, potrivit unui comunicat de presa al importatorului. Cu peste 100.000 vehicule electrice comercializate anual, BYD a livrat peste 40.000 de autobuze electrice la nivel mondial.
Autobuzele BYD sunt unice prin autonomia lor ridicata, capacitatile de incarcare AC, care se traduc in costuri reduse de infrastructura si de incarcare, garantia extinsa a bateriilor si a sistemelor, performantele eficiente de regenerare / franare si autobuzele moderne de calitate, potrivit sursei citate. Vehicule variaza de la autobuze articulate de 8,7 metri, 10,8 metri, 12 metri, autocare de 13 metri si autobuze articulate de 18 metri. Compania are peste 220.000 de angajati si are o prezenta europeana semnificativa, cu ambele instalatii de productie in Ungaria si Franta, precum si cu multe autobuze in Italia, Anglia, Olanda, Israel si multe altele.
La inceputul lui iulie, reprezentantii Kögel si Humbaur i-au intampinat pe jurnalistii din presa de specialitate pe Allianz Arena, intr-o atmosfera care a amintit si de Campionatul Mondial de fotbal, aflat la acel moment in plina desfasurare. Cu aceasta ocazie, directorul de vanzari Kögel, Massimo Dodoni, a aratat ca in 2018, din ianuarie pana in iunie, compania a vandut 12.087 de semiremorci, cu 48,13% mai multe decat in perioada similara a anului trecut, iar estimarea este ca pana la final de an se va ajunge la 18.000 de unitati.
Cu trei clasari pe podium, din care o victorie, Jochen Hahn a fost „omul zilei“ in acest week-end in Slovacia in cadrul etapei ETRC (European Truck Racing Championship), reusind astfel sa-si pastreze avansul in fruntea clasamentului cu 188 de puncte acumulate.
Localizat la o distanta de circa 50 km de capitala Bratislava, „SlovakiaRing“ a reusit sa atraga un public numeros care si-a incurajat favoriti pe durata tuturor curselor care au avut loc in week-end-ul ce tocmai a trecut. Desi a plecat din pole position, Adam Lacko (Freightliner) nu a reusit sa-si pastreze avansul in fata spaniolului Antonio Albacete (MAN) si a multiplului campion germanul Jochen Hahn, fiind nevoit sa se multumeasca cu locul trei, in spatele lui Albacete si a lui Hahn.
Potrivit studiului PwC Global Top 100, valoarea de piata a primelor 100 de companii la nivel global a crescut semnificativ in ultimul an cu aproximativ 2.597 de miliarde de dolari, sau 15%, comparativ cu 31 martie 2017, reiese din datele studiului PwC Global Top 100. Aceasta crestere se adauga celei de 12% inregistrata in 2017, iar capitalizarea bursiera continua sa creasca anual, de la criza financiara globala.
Aproape jumatate din cresterea ultimului an a fost asigurata de companiile americane, pe fondul unor conditii economice solide si bazata pe pozitia dominanta pe care o au in sectorul tehnologic. Europa inregistreaza o crestere a capitalizarii bursiere pentru al doilea an la rand, dar cu o pondere neschimbata in clasamentul primelor 100 cele mai mari companii din lume in functie de valoarea de piata. Amazon are cea mai solida crestere a capitalizarii, castigand, ca valoare de piata, aproximativ 278 de miliarde de dolari sau 66% comparativ cu anul 2017. Pe locurile urmatoare sunt doua companii din China, Tencent, cu o crestere a valorii de 224 de miliarde de dolari, sau 82% fata de anul trecut, si Alibaba, cu o crestere de 201 miliarde de dolari sau 75%.
N&K Spedition, din Esbjerg (Danemarca), este prezent pe piata de transport de marfuri refrigerate si congelate din 1988, are subsidiare in Norvegia, Suedia, Lituania si Spania si este unul dintre cei mai mari clienti pentru semiremorci frigorifice Krone, pe care a inceput sa le foloseasca in 2010, iar de curand a receptionat a 1.000-a unitate. Pentru 2018/2019 a fost semnat deja un acord de livrare a 225 de unitati, dintre care unele pentru transport de carne pe carlige sau pentru intermodal.
Vehiculele sunt echipate cu Krone Telematics, care permite scanarea tuturor informatiilor in sistemul intern IT al N&K.
Volkswagen Truck & Bus va expune la IAA Hanovra toate vehiculele comerciale ale celor trei branduri, MAN, Scania si Volkswagen, in Hala 12.
Dupa ce a reunit toate diviziile de vehicule comerciale Volkswagen, MAN si Scania produse peste tot in lume, nou-creata Volkswagen Truck & Bus isi va schimba numele in Traton Group. Andreas Renschler, CEO VW Truck & Bus, a declarat ca noua denumire va da grupului o identitate separata de numele grupului de origine, VW, si va creste atractivitatea pentru noi talente, cat si pentru piata de capital, noua companie urmand sa fie listata la bursa. Traton Group isi propune sa stranga fonduri pentru expansiunea globala pe piata autovehiculelor comerciale.
Page 400 of 1027
