Camionul, pus la dispozitie de Paviani Eurocar si Scania, va efectua curse intre cele 18 depozite ale Coca-Cola HBC de pe teritoriul Romaniei.
Grupul Raben isi extinde portofoliul de conexiuni directe prin lansarea a doua linii noi de distributie, ce leaga Germania si Cehia de Romania. Astfel, datorita acestor conexiuni aditionale, timpul de tranzit intre Germania (Nurnberg) si Romania (Cluj) este de 72 de ore, in timp ce intre Cehia (Brno) si Romania (Arad) este de doar 24 de ore.
Decizia de a crea aceste linii de distributie a venit in contextul volumelor tot mai mari de marfa venind din aceste doua tari spre Romania.
Un studiu realizat de Euler Hermes, liderul global in asigurarea de credit comercial si un specialist in domeniul garantiilor si al colectarii creantelor, arata ca pe piata europeana autoturismele se vor scumpi in 2019-2020 cu 2,6%, iar inmatricularile vor scadea cu 3,1%, ceea ce inseamna o diminuare de aproape trei miliarde de euro a vanzarilor.
P&O Ferrymasters a anuntat extinderea retelei sale intermodale in scopul includerii unor servicii de transport de la Budapesta la Rotterdam si Duisburg. Reteaua deja semnificativa a companiei va oferi acum conexiuni in ambele directii intre aceste trei centre de transport europene importante si Marea Britanie, furnizand un transport intermodal eficient, durabil si rentabil pentru clienti.
Agentul de expeditii olandez Combinex B.V. - prezent pe piata din 2016 si care de atunci a cunoscut o dezvoltare continua, oferind servicii regulate de transport cu incarcaturi complete si partiale catre Germania, Austria, Belgia, Franta, Spania, Italia, Cehia, Polonia, Irlanda, Regatul Unit, Scandinavia si Elvetia - a cumparat 50 de vehicule Kögel Cargo din generatia NOVUM si doua vehicule frigorifice Kögel Cool - PurFerro, la care a apreciat mai ales dotarea standard bogata si gradul inalt de personalizare.
Incetinirea cresterii economice a Turciei se dovedeste a fi o provocare semnificativa pentru transportatorii implicati in schimburi comerciale cu aceasta tara. Insa un management atent al traficului si experienta comerciala cu Marea Britanie si UE au facut posibila mentinerea serviciilor si veniturilor in conditii dificile de piata, potrivit transportatorului Davis Turner, care opereaza saptamanal doua curse intre Marea Britanie si Turcia impreuna cu partenerul turc EKOL Logistics.
O criza a fortei de munca fara precedent va afecta curand si sectorul logistic, crescand costurile si reducand flexibilitatea operationala, potrivit analizelor din domeniu.
Conform studiului Bis Henderson Recruitment, mai mult de 25% dintre angajatii din supply chain au depasit varsta de pensionare, iar 45% dintre companiile de logistica raporteaza ca se straduiesc sa umple locurile vacante.
Pe 13 iunie a avut loc la Gilau (Cluj), in premiera pentru Romania, competitia finala „DAF Driver Challenge“ Romania, la startul careia s-au prezentat ce mai buni cinci competitori din faza regionala, pentru care s-au inscris peste 60 de soferi profesionisti din intreaga tara.
Titlul de cel mai bun sofer de camion DAF din Romania a fost foarte disputat, finalistii dovedind ca isi merita pe deplin locul in aceasta intrecere. Monitorizarea probelor si punctarea participantilor a fost supervizata de Bart Jan Minderhout, Competence and Knowledge manager in cadrul DAF Trucks N.V., si de trainerii de soferi ai EVW Holding, iar sarcinile primite de catre cei cinci conducatori auto - o parcare laterala in unghi, intr-un spatiu extrem de mic, si verificarea capacitatii de a manevra un camion DAF XF intr-o proba de slalom - au avut rolul de a testa diverse abilitati ale acestora. Si, pentru ca fiecare picatura de carburant conteaza, una dintre probe a avut rolul de a evidentia talentul lor de a exploata optim vehiculul pus la dispozitie de organizatori.
Page 279 of 1027
