Revista
H.Essers a inaugurat, luna trecuta, un depozit de 30.000 m2 in cadrul Bucharest Industrial Park, la km 23 pe autostrada A1. Acesta reprezinta prima faza a proiectului de constructie a sediului principal din Romania si va permite companiei belgiene sa abordeze mai bine segmentele specializate - farmaceutice, marfuri de valoare, dar si produse chimice, inclusiv parfumuri - alaturi de produse de larg consum. Valoarea investitiei este de aproximativ 15 milioane de euro.
Dupa infiintarea ISCTR, CNADNR a ramas doar cu componenta de control in frontiera. Iar in jurul acesteia s-au iscat in ultimii aproape doi ani numeroase polemici. Inca din toamna trecuta, reprezentantii CNADNR s-au decis sa informatizeze sistemul de control, astfel incat sa elimine suspiciunile de frauda cu care sunt bombardati in mod constant.
Chiar daca a pierdut „la mustata” titlul de Camionul Anului 2014 in fata Volvo FH, noul DAF XF105 se bucura de o mare apreciere in randul transportatorilor, fiind deja vandut foarte bine in varianta Euro 5 in 2013. Dupa umplerea capacitatii de productie pana la sfarsitul anului pentru XF105 Euro 5, DAF a inceput campania de promovare a noilor generatii de distributie - CF si LF - care se vor produce numai cu motorizare Euro 6.
IBT (International Business Transport SA - Maman Group) are o istorie de 20 de ani pe piata de transport, expeditii si logistica din tara noastra, timp in care a fost construita o afacere de succes. Din acest an, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de colosul israelian Taavura prin Maman Group, ceea ce ii permite companiei romanesti sa se dezvolte pe segmentele de activitate existente de logistica si supply chain.
IBT S.A. a fost infiintata in 1994 ca firma de expeditii feroviare. Au inceput apoi transbordari in Portul Constanta si in frontierele feroviare, precum si numeroase alte activitati complementare, inclusiv expeditii rutiere, logistica etc. Marian Martin, director general IBT inca de la infiintarea firmei si actionar fondator, a lucrat in Ministerul Transporturilor ca director adjunct la Institutul de Cercetari si Proiectari Tehnologice in Transporturi.
...
