Logistica
Marius Paraschivoiu, campionul roman la patinaj viteza, va fi sponsorizat de ORTEC, care ii va oferi sprijin pe toata durata antrenamentelor pe care le va avea pana la Olimpiada de Iarna de la Soci, Rusia, din 2014. In varsta de 22 de ani, Marius Paraschivoiu detine recordul in Romania la patinaj viteza 500 si 1.000 m.
Agerpres anunta ca autoritatile locale din Resita au semnat prima autorizatie de constructie in zona industriala Valea Terovei, data in folosinta in urma cu trei ani, si estimeaza ca in vara acestui an lucrarile la hala de productie sa fie finalizate si sa se faca primele angajari.
Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania) a serbat luna trecuta, la Palatul Parlamentului, alaturi de circa 700 de membri si invitati din mediul economic si politic, intrarea in noul an. Cu aceasta ocazie, presedintele AHK Romania, Radu Merica, a facut o retrospectiva succinta a lui 2012, pe care il considera „un an pierdut, din care totusi am invatat ca o lupta politica incrancenata nu ajuta economia”, dar si un an castigat prin prisma faptului ca tinerii din Romania isi doresc sa poata beneficia de o formare profesionala buna, dupa modelul celor din Germania.
Cu ocazia celei de-a doua editii a congresului Translog Connect, organizat la Budapesta, la finalul lui noiembrie, anul trecut, cateva sute de specialisti din domeniul logistic din Europa Centrala si de Est si din statele CSI au realizat o analiza detaliata a tuturor solutiilor ce pot fi aplicate pentru o administrare optima a proceselor din supply chain. In ultima perioada industria logisticii a stat sub semnul volatilitatii si al imprevizibilului, iar in aceste conditii alegerile consumatorului au fost dictate de pret.
Desi reteaua de care dispune un operator logistic este foarte importanta, eficienta are la baza mai degraba elementele care stau la baza acestei retele si modul in care ele sunt imbinate. Aceasta a fost idea expusa de Chaim Huijsman head of corporate sales Gebrüder Weiss, in cadrul evenimentului Translog Connect.
Potrivit lui Chaim Huijsman, la baza unei activitati logistice optime nu sta dimensiunea furnizorului de servicii logistice, ci masurile pe care fiecare companie le ia referitor la eficienta supply chain-ului din punct de vedere financiar, al performantei operatiunilor, al respectului pentru mediu, si fiecare decizie luata.