Comisia Europeana a aprobat o investitie de 82,7 milioane de euro pentru constructia unei sosele de centura de 18,5 km la Brasov. „Proiectul va imbunatati conditiile de acces in zona orasului Brasov si va aduce beneficii pentru industrie, mediul de afaceri si turism. De asemenea, de aceasta investitie vor beneficia si cei 320.000 de locuitori ai Brasovului, prin reducerea zgomotului si poluarii in zona centrala a orasului”, informeaza CE.
Modelul Bmax a intrat in productia fabricii Ford Craiova anul acesta dar nu se vinde atat de bine pe piata europeana precum anticipase producatorul, astfel ca angajatii vor fi trimisi in somaj tehnic pana pe 8 ianuarie 2014.
In acest an, angajatii Ford Craiova au fost trimisi acasa in somaj tehnic de patru ori in total. Sindicalistii sustin ca salvarea unitatii ar fi asamblarea unui al doilea model Ford pe platforma de la Craiova.
De luna aceasta, Gebrüder Weiss si-a relansat website-ul www.gw-world.ro intr-un nou format. Acesta are o interfata mai prietenoasa, un continut bogat si aplicatii interactive menite sa faciliteze comunicarea si accesul la informatiile necesare.
Informatiile sunt grupate in categorii precum transport rutier, aerian si maritim, solutii logistice si specializate, unde vizitatorii vor descoperi serviciile premium puse la dispozitie de cel mai vechi operator de transport si logistica din Austria.
Potrivit unui studiu al JLL (Jones Lang LaSalle), investitiile imobiliare chineze in Londra au crescut cu peste 1500% fata de 2010, de la 54 milioane la peste 1 miliard de lire sterline, la sfarsitul trimestrului al treilea in 2013.
Astfel, investitiile imobiliare chineze in Londra reprezinta in prezent mai mult de 50% din volumul total al investitiilor Chinei in Europa, care se ridica la 1,9 miliarde de lire in tot anul 2013.
Cu o cifra de afaceri de peste sapte milioane de euro si 300 de angajati, Arobs Transilvania Software a hotarat implementarea sistemului informatic de tip web-based - ASiS (furnizat de Alfa Software) pentru gestionarea si urmarirea integrata a activitatii diviziilor sale. In cei peste 15 ani de existenta, Arobs Transilvania s-a concentrat atat pe oferirea de servicii de tip outsourcing, cat si pe solutii proprii pentru GPS si SFA.
Fabrica Schmitz Cargobull din Vreden (Germania) a castigat Premiul pentru Excelenta in Productie 2013, in categoria Procese Inovative, o competitiei bazata pe analiza comparativa. Premiul a avut ca motto „Recunoasterea fortelor – stabilirea standardelor“ si urmareste sa promoveze comunicarea celor mai bune practici dintre sectoarele stintific si industrial.
In primavara anului viitor, Volvo va lansa modelul pilot al Volvo FH16 echipat cu motor Euro 6. Motorul de 16 litrinu corespunde standardelor pentru emisii reduse si indeplineste cele mai exigente asteptari de performanta si productivitate ale clientilor in cele mai solicitante operatiuni.
Ministrii europeni pentru energie au respins in Consiliul de la Bruxelles un acord politic de modificare a politicilor europene privind biocarburantii. Propunerea ar fi limitat la 7% utilizarea biocarburantilor din generatia I (obtinuti din culturi alimentare) care, in amestec cu benzina sau motorina, contribuie la atingerea tintei de 10% de energie regenerabila in transporturi, pana in 2020. Tinta a fost stabilita de UE, care a lasat Statelor Membre posibilitatea de a alege modalitatile de atingere a ei.
LogiMAT 2014, ce va avea loc intre 25 si 27 februarie 2014, va aduna peste 1.000 de expozanti din sectorul intralogistic din 20 de tari. Acestia vor expunde cele mai noi solutii pentru procesele logistice pe o suprafata de circa 75.000 m2, impartita in sase hale in cadrul centrului expozitional de la Stuttgart. LogiMAT 2014 acopera intregul spectru de subiecte si teme actuale din domeniul logisticii si va avea motto-ul „Intelligent networking – Mastering complexity“.
Page 878 of 1027
