Grupul Bosch a vandut ultimul pachet de actiuni pe care il mai detinea la producatorul japonez de componente auto Denso. In urma acestei tranzactii, Bosch a obtinut pentru cele aproximativ cinci procente din compania nipona circa 1,1 miliarde de euro, suma ce va fi utilizata, conform reprezentantilor companiei, pentru acoperiea costurilor de capital din domenii strategice, precum si pentru finanţarea de noi achizitii.
Criteriile pentru atribuirea traseelor judetene se pare ca au fost trimise spre publicarea in Monitorul Oficial ieri dupa-amiaza (luni, 5 noiembrie), de la Ministerul Administratiei si Internelor. Iar Ministerul Transporturilor a dat tot luni asigurari ca intr-o zi-doua vor fi trimise la MO si criteriile pentru interjudetean.
Practic, saptamana aceasta ar trebui sa avem confirmarea conditiilor pentru atribuirea programului national de transport.
Mentinerea unei balante financiare la limita supravietuirii si-a spus in final cuvantul pentru operatorii de transport care au dorit sa faca achizitii in acest final de an. Semnalul de alarma pe care l-am tras la conferinta Tranzit de la Targu Mures cu privire la diferentele foarte mari dintre cifrele de afaceri si profiturile declarate de multe dintre companiile de transport persoane este intarit de societatile de leasing.
GEFCO Romania a obtinut autorizatia de comisionar vamal, dezvoltandu-si astfel expertiza in serviciile de comisionare si consultanta vamala. Prin acest nou statut, GEFCO Romania poate asigura clientilor sai, in mod direct, toate operatiunile specifice de comisionare vamala pentru activitatile de import, export si tranzit, inclusiv serviciul de depozit vamal, care este operat, in prezent, in Joita.
Saptamana aceasta Tibbett Logistics care detine primul terminal intermodal din Sud-Estul Romaniei, a operat primul tren direct, intermodal din Germania si Austria. Pentru inceput noul serviciu consta din doua sosiri saptamanale in fiecare directie.
Primul tren a ajuns in 29 octombrie de dimineata, incarcat cu 38 de unitati intermodale: opt semiremorci si 30 containere de 45' „pallet-wide” avand ca destinatie companii importatoare din Sud-Estul Romaniei, in principal Bucuresti si Ploiesti.
La inceputul anului, UNTRR, prin secretarul general Radu Dinescu a transmis catre CE o sesizare privind regimul general al accizelor si modul in care este aplicat in Romania.
In urma acestei sesizari, Comisia Europeana a solicitat in mod oficial Romaniei sa isi modifice legislatia privind autorizarea antrepozitelor fiscale.
Volvo Truck are un nou serviciu de Consiliere Combustibil, care poate ajuta firmele de transport sa isi reduca din costuri generate de carburant. Un consilier le ajuta cu planificarea, cat si cu monitorizarea consumului. Rezultatele obtinute sunt pe termen lung, iar economiile pot ajunge si pana la 5%.
Pentru o firma obisnuita de transport din Europa, costurile privind combustibilul reprezinta 25-35% din costurile totale. In acelasi timp, marjele de profit ale transportatorilor sunt adesea foarte mici, ceea ce inseamna ca fiecare procent economisit conteaza.
Cummins Inc. a anuntat la MINExpo 2012 planurile de a produce motoare cu combustie duala pentru vehiculele dedicate industriei mineritului. Tehnologia Cummins Dual Fuel substituie motorina cu gazul natural in procesul de combustie, reducand cantitatea de diesel necesara pentru operarea echipamentelor miniere.
Primul motor dual din portofoliul Cummins este QSK60, si vor urma si alte motoare din seria QSK. Motoarele indeplinesc standardele americane de emisii Tier 4. Seria QSK60 a deservit nevoile globale ale mineritului in ultimii 12 ani.
Romanul Liviu Bocsaru va prelua functia de director executiv administrativ si financiar al Renault Romania, incepand cu noiembrie, inlocuindu-l pe francezul Jean-Paul Franco, care va deveni director de control de gestiune pentru regiunea Euromed-Africa.
„Aceasta decizie reprezinta o recunoastere a profesionalismului intregii echipe financiare din Romania si un vot de incredere important pe care il primim din partea Grupului Renault.
Page 1004 of 1027