Scania a lansat la sfarsitul lui martie versiunea de camion pentru transport pe distante mari Streamline a Seriilor G si R, optimizata pentru consum de carburant redus cu pana la 8% fata de modelele standard - cand este dotata cu motor nou Euro 6 de a doua generatie - sau de pana la 5% cu motoare de la Euro 3 la Euro 5, si care are drept caracteristici principale un nou design, ce imbunatateste aerodinamica, si preechiparea cu un ansamblu complet de deflectoare de aer.
Cu prilejul a 20 de ani de la infiintare, compania sibiana Ambient a organizat pe 2 aprilie, la Bucuresti, o conferinta de presa in cadrul careia reprezentantii companiei au prezentat o analiza a celor mai importante decizii de business din acesti 20 de ani, precizand si directia pe care o va urma in viitorul apropiat.
Pe 2 aprilie a avut loc la Bucuresti intalnirea membrilor Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane (AHK), prilej cu care, intr-un panel moderat de presedintele AHK Romania, Radu Merica, reprezentantul Fondului Monetar International (FMI), Tonny Lybek, alaturi de James Hyslop, de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, si Lucian Croitoru (Banca Nationala a Romaniei), au abordat teme referitoare la stabilitatea macroeconomica, siguranta mediului de afaceri si perspectiva economica pentru 2013.
Primarul orasului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, si viceprimarul Hamit Karakus se afla in aceasta saptamana intr-o vizita de lucru in Bulgaria si Romania. Cei doi oficiali au vizitat Romania in perioada 2-3 aprilie 2013. Vizita s-a concentrat pe intelegerea fluxului migrationist, cu noul grup de cetateni care sosesc la Rotterdam din Romania si Bulgaria. Incepand de la 1 ianuarie 2014 nu va mai fi necesar permisul de munca pentru romanii si bulgarii care vor dori sa munceasca in Olanda.
Mit Motors Int. (dealer si service autorizat pentru Kia, Isuzu si Mitsubishi) va fi prezent la primul mare eveniment auto al anului, Salonul Auto Moto Bucuresti, in perioada 3-7 aprilie 2013, in cadrul SAM (Salonul Auto Moto) din Piata Constitutiei. Mit Motors Int. va aduce cele mai reprezentative modele ale marcilor Kia Motors si Isuzu Motors.
Inspectia Muncii a desfasurat, la finalul lui martie, actiuni de control in urma carora s-au aplicat amenzi in valoare totala de 3.143.600 de lei. Au fost depistate 293 de persoane care lucrau fara forme legale.
In domeniul relatiilor de munca, s-au efectuat 2.050 de controale si s-au aplicat amenzi in valoare de 2.390.500 de lei. Pentru munca la negru valoarea amenzilor a fost de 1.674.000 de lei.
Produsul Intern Brut estimat pentru 2012 a fost de 587,499 miliarde de lei in termeni nominali, in crestere cu 0,7%, comparativ cu 2011, potrivit INS, care a dat publicitatii o a doua varianta provizorie privind cresterea economica, asa cum informeaza Finantistii.ro.
Revizuirea PIB in crestere s-a datorat atat unor informatii noi referitoare la T4 2012, care au devenit disponibile ulterior publicarii datelor provizorii, cat si pe fondul schimbarii modului de calcul.
Anuntul de privatizare a companiei CFR Marfa va fi publicat vineri, a anuntat premierul Victor Ponta, in sedinta de guvern, asa cum scrie Mediafax. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat in urma cu doua saptamani ca anuntul de privatizare a companiei CFR Marfa va fi publicat pe 6 sau 8 aprilie.
Dezvoltatorul AFI Europe a demarat procedura de obtinere a certificatului „verde” pentru primele doua cladiri de birouri din complexul AFI Park, situat adiacent centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucuresti. Compania vizeaza obtinerea certificarii LEED Gold. „Constructiile verzi reprezinta directia strategica pe care AFI Europe a ales-o pentru toate proiectele comerciale pe care le dezvolta, inclusiv cladiri de birouri sau centre comerciale.
Page 958 of 1027
